Evz despre traseistul Micu: „Politruc Hopa-Mitică, dorit de PSD!”

Fotografia folosită de Evenimentul Zilei pentru a ilustra articolul despre Lucian Micu, numit de gazetarii de la respectiva publicație centrală „politruc” și „traseist”

La mai bine de 9 luni de la incendiul de la Spitalul Județean Neamț (14 noiembrie 2020 – au murit 10 oameni în acea seară și apoi alți 5 din cei 6 transferați la Lețcani), prelungirea anchetei pare să convină de minune celor care ar dori să se pună praful pe unele dintre detaliile din contextul acelei nenorociri.
Ipoteza din anchetă (una din multele) ca o candelă să fi fost cauza incendiului îi face să respire ușurați pe unii care, de-a lungul anilor, au semnat și plătit pentru prize de 300 de lei care costaseră 3 lei. De asemenea, este mare deranj cu acel perete despărțitor de la eajul 2 și cu mutarea pacienților de la etajul 3 la 2, FĂRĂ AVIZ DE LA DSP, propaganda de o anumită culoare politică insistând pe faptul că lucrarea s-ar fi făcut sub consultanța unui angajat DSP.
Da, foarte interesant modul (legalitatea și moralitatea) în care un angajat DSP avea și un contract PERSONAL (un fel de ciubuc) cu Spitalul, dar acest detaliu nu absolvă conducerea spitalului de la acel moment (director interimar, Lucian Micu numit de Ionel Arsene) de obligativitatea de a a fi avut întâi avizul DSP și apoi să procedeze la mutarea bolnavilor.
Cum nici alte pretinse cerințe și solicitări venite de sus (gen extinderi, măriri de capacități de tratare) nu pot fi o scuză dacă astfel de modificări au fost operate FĂRĂ RESPECTAREA LEGALITĂȚII. Că nimeni de la Minister sau de la altă instituție nu a cerut Spitalului (condus atunci de Micu) să facă ceva încălcând legea.

Și pentru că mulți ar dori uitate astfel de detalii (inclusiv suveica politică de numire a unor directori obedienți în fruntea celei mai mari unități sanitare din Neamț), vă prezentăm mai jos câteva fragmente din protretul făcut lui Lucian Micu, chiar a doua zi după incendiu, de către publicația Evenimentul Zilei (evz.ro).
Reamintim că, în conformitate cu unele informații chiar din dosare penale, patronul din umbră al Evz este Elena Udrea și, în ultimii ani, publicația respectivă s-a dovedit a fi, în general, foarte amabilă cu PSD. Ba, de multe ori, Evz și PSD au avut o agendă și abordări comune pe unele subiecte (de exemplu, odele închinate fostelui ministru de la Economie, Dănuț Andrușcă).

„Un traseist sadea! Politrucul de la Spitalul Județean Neamț, iubit de PNL, dorit de PSD!” – acesta este titlul articolului din Evz.

<Lucian Micu, directorul politruc al Spitalului Județean Neamț este un ”hopa mitică”, și orice ar face tot în picioare ar cădea. 
Acum trei săptămâni, Micu a fost numit director al Spitalului Județean Iași deși nu a condus o asemenea instituție în viața lui. A fost numit politic, în data de 28 octombrie 2020, prin ordin direct, semnat de Ionel Arsene, la scurt timp după ce baronul de Neamț a câștigat un alt mandat de președinte al Consiliului Neamț.
Când a preluat mandatul de director al Spitalului Județean Neamț, Micu a scris pe facebook că nu a fost niciodată un om politic, ci doar un bun administrator al domeniului public. Asta ca să dea bine la prostime. (…)>, scriu cei de la Evz.

<Ales consilier, numit primar de două ori

în 2016, Micu a candidat consilier local din partea PNL. La scurt timp după ce a intrat în Consiliul Local Roman, primarul ales a demisionat iar Micu a ajuns primar interimar. Mai apoi, în 11 iunie 2017, Lucian Micu a candidat tot din partea PNL la Primăria Roman, și a câștigat mandatul cu 10.662 de voturi, cu 40 la sută mai mult decât candidatul PSD, Marius Neculai.
Din 2017 și până în 2020, Agenția Națională de Integritate a derulat o anchetă împotriva lui Micu, deoarece a ocupat funcția de viceprimar al orașului Roman dar și de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Roman. Verdictul ANI a fost că Micu este incompatibil, acesta fiind confirmat și de instanțele de judecată.

Ulterior, în 2020, Micu a vrut să candideze tot ca primar la Roman, dar de data asta din partea PSD. Pentru că Autoritatea Electorală Permanentă nu l-a lăsat să candideze, Micu a fost tras pe linie moartă și a fost numit director interimar la Spitalul Județean Piatra Neamț, cu mandat pe trei luni.

La începutul campaniei electorale pentru alegerile locale, baronul de Neamț, Ionel Arsene avea doar cuvinte de laudă pentru Micu. ”Coleg începând de azi, primarul romașcanilor, Lucian Micu. Sunt onorat și bucuros în același timp să vă prezint actualul și viitorul primar al municipiului Roman, și acesta se numește Lucian Micu. Domnul primar vreau sa vă spun că noi cei din PSD suntem bucuroși că dvs sunteți produsul politic al PSD, și azi vă întoarceți acasă, în organizația unde v-ați format ca om politic. Eu personal sunt extrem de bucuros pentru că așa cum știe toată presă, pentru relația dintre președintele CJ Neamț, Ionel Arsene și Lucian Micu este o relație extrem de bună”, a spus Arsene la o conferință de presă comună>, punctează publicația menționată.

Întregul articol citat, AICI!

D.V.

2 thoughts on “Evz despre traseistul Micu: „Politruc Hopa-Mitică, dorit de PSD!”

  1. ,,Dragii mei nemteni,, , sunteti bine , va simtiti in siguranta sa va conduca astfel de parveniti fara scrupule cu diplome masluite , farisei de cea mai joasa speta ?
    Uitandu-ma la celelalte ,,culori,, , am ajuns la ce intreba Cetateanul turmentat , eu cu cine votez ? Sau intors cei ,,scoliti,, pe afara , multi dintre ei trimisi de babaci dupa ce au jumulit mai o banca , mai un combinat , altii mediocri , dar buni pt. a deveni slugi ascultatoare . Si unii si altii , au participat la diferite cursuri unele ,,speciale,, si ute asa cu foile de parcurs bine stabilite , au fost introdusi prin parlament , prin ministere de unde in starea lor euforica, ne dau lectii despre democratia lor , vad doar bunastare , saracia care luceste din ce in ce mai tare , nu .
    Cel de la Cotroceni , isi vede de confortul lui hibernal , in timp ce suntem umiliti si ignorati atat de guvernul lui cat si de o mare parte a marilor democratii europene .

  2. …………Micu a fost numit director al Spitalului Județean Iași …………. – ziaristii lui peste prajit

Lasă un răspuns