Europarlamentarul Siegfried Mureșan: Susțin Mugur Cozmanciuc, președinte al Consiliului Județean Neamț!

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a efectuat sâmbătă, 5 septembrie, o vizită de lucru în județul Neamț. Eurodeputatul, unul dintre susținătorii dezvoltării zonei Moldovei prin fonduri europene, alături de Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL la președinția CJ Neamț, au participat la mai multe întâlniri cu candidații liberali, din județul Neamț, pentru a le prezenta oportunitățile de accesare a fondurilor europene, pentru a dezvolta comunitățile locale.

Mugur Cozmanciuc, Siegfried Mureșan și Andrei Carabelea au susținut și o conferință de presă, la Piatra Neamț.

“În prezent, județul Neamț nu a atras fonduri europene, decât pentru câteva proiecte marginale, care ne sunt astăzi prezentate ca mari realizări. În primul meu an de mandat ca președinte al Consiliului Județean Neamț, voi atrage finanțare în valoare de 350 milioane de euro.Banii vor fi cheltuiți pentru conectarea la apă, canalizare și gaz a fiecărei comunități din județ. De asemenea, voi solicita rezolvarea problemelor de furnizare a apei curente în zonele în care aceasta a fost semnalată. În prezent, societatea Apa Serv are unul dintre cele mai mari prețuri din țară pentru metrul cub de apă, dar oferă servicii de o calitate inferioară.De asemenea, voi urmări realizarea marilor proiecte de infrastructură precum autostrăzile Târgu Mureș-Iași, Suceava-București care vor conecta județul Neamț cu Europa. Mă voi asigura că drumurile expres care pornesc din Piatra Neamț către Roman și către Bacău vor avea parte de finanțare europeană.
În materie de proiecte culturale, consider că nu este normală o competiție în interiorul județului pentru finanțare. Este necesar un masterplan pentru toate obiectivele culturale din județ, deoarece toate merită să fie valorificate prin finanțarea pe care o conferă fondurile europene”, a punctat deputatul Mugur Cozmanciuc.

“La nivel European am reușit să obținem, pentru România, 80 de miliarde de euro. Suma reprezintă fonduri europene, bani gratis de la Uniunea Europeană pentru următorii șapte ani de zile. Este o sumă mai mare decât a obținut România de când am aderat la Uniune. Pentru ca acești bani să ajungă la oameni, este foarte important să vorbim pe o singură voce, de la nivelul Guvernului României, parlamentari, președinți de Consilii Județene și primari. După preluarea guvernării de către Partidul Național Liberal, vedem deja că au fost pregătite programele pentru începerea absorbției acestor bani, începând cu 1 ianuarie 2021. Dar pentru ca banii să ajungă la oameni, avem nevoie de președinți de Consilii Județene și de primari, așa cum sunt Mugur Cozmanciuc și Andrei Carabelea, care să fie dornici să atragă aceste fonduri. Degeaba guvernul pregătește un program bun, dacă există un președinte pesedist de Consiliu Județean care nu a fost în stare să absoarbă bani.Pe ultimul loc între județele țării la absorbția de fonduri europene este județului Teleorman, județul lui Liviu Dragnea. Dar pe penultimul loc este al doilea județ condus de oameni ai lui Liviu Dragnea: județul Neamț. Acest lucru este regretabil și ține județul Neamț pe loc. La Rediu și la Tazlău m-am întâlnit cu oameni care nu au apă, nu au canalizare. Consideră că, în următorii ani, prioritatea ar trebui să fie axată pe infrastructura de utilități la care să aibă acces toți cetățenii țării. Din acest motiv, eu susțin candidatura lui Mugur Cozmanciuc pentru poziția de președinte al Consiliului Județean Neamț și candidatura lui Andrei Carabelea pentru poziția de primar al municipiului Piatra Neamț și pe toți candidații noștri din județ. Am văzut că echipa noastră are idei și proiecte care vor duce județul înainte. Degeaba avem primari liberali, dacă la șefia Consiliului Județean va fi un pesedist care va faulta primarii liberali și guvernul”, a declarat Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.

„În județul Neamț trebuie să oprim stagnarea și să pornim dezvoltarea. Trebuie să venim cu proiecte concrete pentru comunitățile noastre. Eu sunt într-o competiție cu un primar mediocru, care se laudă cu plata unor facturi și cu un intrus care a venit în Neamț ca urmare a unui calcul politic dintre doi baroni ai lui Liviu Dragnea: Ionel Arsene de la Neamț și Niculae Bădălău de la Giurgiu. Eu doresc să prezint soluții reale pentru comunitate, deoarece cunosc problemele reale ale oamenilor. Faptul că îl avem astăzi alături pe Siegfried Mureșan ne arată că avem o garanție asupra sprijinului real pe care îl vom avea pe viitor din partea Uniunii Europene, în a pune Piatra Neamț pe harta dezvoltării. În primul mandat voi atrage 150 milioane euro pentru proiecte care vor viza toate domeniile.
Am creionat împreună cu domnul Cozmanciuc un plan care va fi soluția liberală pentru Piatra Neamț. Vom crea un spital nou pentru pietreni și pentru locuitorii din zona metropolitană. Pe zona de educație, pornind de la creșe noi și modernizate, vom moderniza școli și licee. Vom veni cu un program de școală duală, care să fie corelat cu nevoile de pe piața muncii. În parteneriat cu Consiliul Județean condus de Mugur Cozmanciuc, vom crea soluții pentru atragerea unui centru universitar, pentru a opri hemoragia de oameni creativi care caută studii și o viață mai bună în altă parte a țării.
Împreună cu Mugur Cozmanciuc voi mai lucra pentru un sistem de transport public la scară metropolitană, pentru a conecta mai bine întreaga populație a acestei zone. Voi veni cu un program de reabilitare a blocurilor. Va avea un impact benefic asupra mediului, asupra imaginii orașului, care va deveni mai prietenos cu locuitorii și cu turiștii. Împreună cu Consiliul Județean vom realiza o zonă de dezvoltare economică a orașului, un parc tehnologic care să ofere locuri de muncă mai bune pentru pietreni și pentru cei din zona metropolitană.
Avem un program corelat cu bugetul Uniunii Europene. Acești bani nerambursabili sunt o cale pentru dezvoltarea comunităților noastre. Dacă până acum am ratat atâtea oportunități, vă declar că eu, alături de președintele Consiliului Județean Mugur Cozmanciuc, vom aduce un model de administrație și dezvoltare la Piatra Neamț și în Neamț, așa cum vedem în localități cu administrație liberală, care au demonstrat că se poate în România”, a punctat Andrei Carabelea – candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Piatra Neamț.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns