Elevi ai școlilor de poliție în practică la I.P.J Neamț

30 de elevi ai școlilor de poliție Vasile Lascăr – Câmpina și Septimiu Mureșan – Cluj Napoca își vor perfecționa acum cele învățate în zona de practică profesională.

În perioada 16 mai – 6 septembrie a.c., 30 de elevi ai școlilor de agenți de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv  23 de la „Vasile Lascăr” Câmpina și 7 de la ,,Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, își vor desfășura primul stagiu de practică în cadrul structurilor operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.

Astfel, cei 19 băieți și cele 11 fete care au parcurs modulul de pregătire teoretică, își vor perfecționa acum cele învățate în zona de practică profesională, 6 dintre aceștia la polițiile municipale și orășenești, iar 24 la posturile de poliție comunale.

Viitorii polițiști au fost primiți la sediul I.P.J. Neamț de către conducerea inspectoratului, în această dimineață, unde a avut loc instruirea lor cu privire la activitățile ce urmează să le desfășoare, precum și la conduita pe care trebuie să o adopte pe parcursul stagiului de practică.


Fiecare elev a fost repartizat pe lângă un tutore profesional, un polițist cu experiență, care are rolul de a îl supraveghea și îndruma pe întreaga perioadă, pentru ca odată cu examenul final să-și pună în valoare cunoștințele teoretice și practice acumulate.

„Totodată, reamintim publicului interesat, că suntem în plină campanie de recrutare iar informațiile referitoare la situația locurilor din instituțiile de învățământ superior ale M.A.I., M.Ap.N., S.R.I. și din unitățile de învățământ postliceal ale M.A.I. și M.Ap.N., se regăsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, https://nt.politiaromana.ro,secțiunea Carieră/Admitere instituții învățământ.” a fost mesajul Poliției Române

 

 

Dana Vinca

Sursa foto- Poliția Română