Elena Udrea: Tărâţă făcea intervenţii pe un dosar DIICOT legat de afaceri cu cereale

Dosar care zace pe la DIICOT de 4 ani cu oameni de afaceri străini implicati în comerţ cu cereale, pe care s-a făcut, la un moment dat, şi legatura cu Culita Tarata.
Dosarul “APRDP – frauda – TCE 3 Brazi – 18 firme clona” – se vorbeste de el de vreo doi ani şi ceva, de mai bine de jumătate de an a dat si DLAF comunicat cu “elemente de frauda” si “declinarea competentei la DNA”. DNA a descălecat în Neamt – deşi e vorba de fraudă cu bani europeni şi prejudiciul ar fi de vreo 3 milioane de euro – abia joi, 29 ianuarie 2015.
Culiţă Tărâţă vorbea în mod frecvent şi vorbea şi lumea despre relaţiile fostului parlamentar şi preşedinte CJ ba cu Văcăroiu, ba cu miniştri sau secretari de stat, ba din servicii, ba din Justiţie. Sau de “consultanţa” de care beneficia Tărâţă din partea unor foşti lucrători din Administraţie, Justiţie, Servicii (vezi cazul ex-colonelului şi ex-şefului SRI Neamţ, Dan Corneliu Corduneanu, ajuns şef inclusiv în documente la două firme ale familiei Tărâţă)…

Unele vorbe or fi fost legende, dar chiar toate?

În fragmentul de mai jos, decupat din deja incendiarul interviu acordat de Elena Udrea (aflată sub control judiciar) gazetarilor Hotnews, deputatul relatează despre cum i-a spus Tărâţă că unii anchetatori “răi” au pus ochii pe afaceriştii străini cu cereale (presupun că arabi, dar nu pun mâna în foc). Tărâţă pâra la Udrea, ca Udrea să pârască la Băsescu.
În traducere liberă, Tărâţă făcea intervenţii pentru ca partenerii săi cu dosar DIICOT să fie lăsaţi în pace. De dosar nu se mai ştie nimic de ceva vreme. Între timp, Culiţă Tărâţă a decedat. De acum, poate fi repornită ancheta ca şi în cazul fraudei “APDRP – TCE 3 Brazi – firme clonă”.


tarata2

tarata3

 

 

 

 

 

 

Mai jos, pasajele respective de la Hotnews.ro:

……………………. hotnews.ro ……………………………

Elena Udrea: Pai nu stiu. Sa formuleze, asta fac organele de cercetare. Nu o fac eu. Sa faca procurorii incadrarea aceea si, sigur, eu am spus niste lucruri pe care le stiu, am indicat de unde le stiu, persoanele, contextul. Acuma, nu sunt procuror sa fac eu incadrarile. Deci, intorcandu-ma la lucrurile pe care le-am pus cap la cap in timpul acesta, s-a mai intamplat ceva, ceva important. In primavara lui 2013 a venit la mine Culita Tarata, inca o data spun Dumnezeu sa-l ierte, sa imi spuna, el avea afaceri in agricultura.
De fapt, imi spusese el cam toata iarna, dar fiind eu cu campania nu prea am fost atenta. Sa-mi spuna ca exista un dosar impotriva unor parteneri de afaceri pe care el ii avea si care vindeau cereale, care aveau cumva cel mai bun pret de pe piata, ceva de genul acesta, deci oamenii erau dintre cei care afectau interesele marilor traderi de cereale – asa, si care nu erau cetateni romani si care dosar a fost facut special pentru a fi ei scosi de pe piata, invocand interesul generalului Coldea. Dosarul acesta e la DIICOT. La DIICOT, Alina Bica la vremea aceea era doar consilierul procurorului sef DIICOT, care cred ca era Codrut Olaru. Rugamintea sau dorinta lui Culita Tarata, Dumnezeu sa-l ierte, era sa-i spun lucrul acesta presedintelui Romaniei – sursa alternativa de informatii. M-am dus la doamna Bica si am intrebat-o daca poate sa fie adevarat ce mi-a spus domnul Culita Tarata, Dumnezeu sa-l ierte, ca sa nu merg sa spun un lucru macar neverificat inainte. Doamna Bica mi-a spus ca este adevarat, ca se fac presiuni asupra ei in acest dosar pe care nu stiu cum il coordona sau ce facea in calitate de consilier al procurorului general, si ca se mai fac presiuni – nu stiu daca atunci mi-a spus sau ulterior – dar mi-a spus si asta, in dosarul lui Ioan Nicolae. 

CP: Presiuni din partea cui?
Elena Udrea: Din partea generalului Coldea. 

DT: Sa ce?
Elena Udrea: Sa dispuna anumite masuri. Dar daca o s-o intrebati, o sa va spuna ea mai exact. Sa dispuna anumite masuri si sa ia anumite decizii in aceste dosare. 

CP: Deci in dosarul cu agricultura, cu graul, si in dosarul lui Ioan Niculae, celebrul dosar care de 4 ani sta in nelucrare la DIICOT?
Elena Udrea: Da. Nu stiu daca cu graul, ceva cu agricultura si cu Ioan Niculae, celebrul dosar.  
 
DT: Acum, toate aceste declaratii…
Elena Udrea: Paranteza, deci imi cer scuze. Dupa ce am avut aceste date de la Alina Bica, i-am spus presedintelui ceea ce mi-a transmis Culita Tarata.

DT: Si presedintele ce a spus, relatandu-i toate aceste situatii? Si despre Culita Tarata, si despre fostul dvs sot, cum a reactionat la toate astea?
Elena Udrea: A luat decizia pe care a dorit sa o ia, nu stiu mai departe ce a facut cu povestea aceasta despre dosarele de la DIICOT, insa stiu ca despre ceea ce i-am spus legat de ce mi-a zis Dorin Cocos stiu ca a avut o discutie chiar cu cei de la SRI. 

…………………… hotnews.ro ………………………….

V.N.

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Elena Udrea: Tărâţă făcea intervenţii pe un dosar DIICOT legat de afaceri cu cereale

  1. tic-tac-tic-tac… asta e muzica pe care o aud acum oamenii lui Tarata…

  2. Pai asa a scapat Tarata sa nu-l vada lumea cu bratari. Acum sa fie luati cu catuse toti procurorii si politistii care au tergiversat cauzele. Ca sunt atatea dosare penale cu Tarata si slugile lui si s-a tot pus praful pe ele…

Lasă un răspuns