Elena Udrea, bună şi pentru enoriaşii de la slujba de la Arhiepiscopia Romanului

udrea1

Elena Udrea – deputat de Roman şi candidat la Preşedinţia României – a fost prezentă duminică la slujba prin care s-au sărbătorit 5 ani de la ridicarea în grad a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Slujba specială – care a cuprins Sf. Liturghie arhierească, Te Deum și cuvântul omagial la împlinirea a 5 ani de la ridicarea în rang de Arhiepiscopie – i-a avut ca invitaşi ai Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pe PS Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal și PS Corneliu, Episcopul Hușilor.

Alături de mulţimea de enoriaşi s-au aflat, ca şi în alte momente, primarul Laurenţiu Leoreanu şi deputatul Elena Udrea.

udrea2La ieşirea de la slujbă, Udrea a declarat presei că se consideră cea mai bună dintre toţi cei 14 candidaţi pentru că din poziţia de Ministru al Dezvoltării a făcut mult mai multe pentru ţară decât ceilalţi care au avut şi ei demnităţi publice. De asemenea, liderul PMP a precizat şi că, din postura de deputat de Roman, se consideră şi un “candidat al Moldovei”.

Cam la aceeaşi oră la care dădea Udrea declaraţiile, deputatul Mihaela Stoica susţinea, la circa 50 de kilometri, la Piatra Neamţ, o conferinţă de presă în care anunţa că părăseşte PMP şi susţine candidatura Monicăi Macovei.

vestea.net / sursa foto: romanulfinanciar.ro

Comentarii Facebook

One thought on “Elena Udrea, bună şi pentru enoriaşii de la slujba de la Arhiepiscopia Romanului

  1. Doamna il foloseste pe Leoreanu, asa cum l-a folosit si pe Stefan. Cand nu mai are nevoie de el il va turna la DNA asa cum a facut cu Stefan in urma cu cateva zile. Sunt prea mici acesti indivizi sedusi de o individa care calca totul in picioare ca sa-si vada interesul. Urmezi, tovarase Leoreanu, la cati bani a bagat in Roman, in detrimentul Romaniei. Te va turna fara scrupule ca pe Stefan, dupa ce si-a luat dreptul de la voi. Nu contezi pt aceasta individa, dle Leoreanu, cum nu contam noi, muritorii. Te vei convinge cand vei incepe pelerinajul in fata procurorilor.

Lasă un răspuns