Echipaj special al Poliţiei Neamţ, premiat de Ivan Patzaichin

În perioada 12-18 august a.c., pe malul lacului Izvorul Muntelui, la poalele muntelui Ceahlău, a avut loc cea de a doua ediție Water Music Festival.

Cu această ocazie, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț au asigurat paza în cadrul măsurilor de ordine dispuse pentru buna desfășurare a activităților din cadrul festivalului. Astfel, pe întreaga perioadă nu au fost înregistrate evenimente neplăcute, atât cetățenii cât și turiștii bucurându-se din plin de vremea frumoasă și de multitudinea de activități puse la dispoziție de organizatori.

Pe întreaga perioadă a desfășurării festivalului, au avut loc mai multe evenimente, precum proiecții de film, concerte, work-shopuri dar și sporturi de apă și cursuri de caiac.

Cu ocazia desfășurării consursului de vâslit în canotci 10+1, la nivelul IPJ Neamț s-a constituit un echipaj de 11 persoane, care a participat și a ocupat locul I.

Premiul a fost înmânat chiar de Ivan Patzaichin, multiplu campion european, mondial și olimpic la kaiac-canoe, fondatorul Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 care a invitat echipajul câștigător la Tulcea, unde va avea loc în perioada 30 august – 1 septembrie a.c., etapa națională a concursului de vâslit la canotci 10+1.

Pe această cale, polițiștii nemțeni încurajează atât mișcarea, sportul cât și participarea la astfel de evenimente, organizate în aer liber.

IPJ Neamţ

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns