Echipa PSD aşteptată cu flori pe uliţa de la Bălţăteşti! „Mihaela Marian, primarul nostru!”

O activitate normală de campanie electorală a adus cea mai frumoasă surpriză posibilă pentru candidatul PSD la Primăria Bălţăteşti, Mihaela Marian şi pentru echipa de campanie condusă de senatorul Emilia Arcan: o bătrână aştepta în capul străzii cu două buchete de flori.

„Eu am votat mereu cu PSD dar in primul rând trebuie să ne uităm la oameni când punem ştampila. Şi dacă am auzit că vin pe strada noastră doamna Mihaela şi doamna Emilia, m-am gândit că aşa e frumos, să le ies în cale cu flori. Florile sunt, după familie şi oameni, tot ce e mai frumos în viaţa asta şi eu le doresc acestor doamne că acest drum pe care au pornit să fie frumos şi cu izbândă. Şi vreau ca în Bălţăteşti să se voteze cu cap de data asta, Mihaela Marian să fie primarul nostru”, a spus tuşa Elena.

Acţiunea PSD de la Bălţăteşti, de acum câteva zile, a fost prima din calendarul oficial de campanie. Alături de Mihaela Marian s-au aflat colegii social-democraţi din comună dar şi o echipă a TSD Neamţ care a venit pentru sprijinirea colegei lor.

„Mihaela Marian este un exemplu că femeile pot performa şi în afaceri dar şi în administraţie. Născută şi crescută aici, la Bălţăteşti, Mihaela a lucrat apoi în diverse domenii dar niciodată nu a uitat de uliţa copilăriei, de şcoala la care a învăţat, de biserica la care o duceau părinţii şi bunicii ei. Ce e mai frumos pentru un om realizat decât să nu uite niciodată de lpocurile natale şi, la un moment dat, să dorească să întoarcă din sufletul şi priceperea ei oamenilor din comună, să se implice în găsirea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor localităţii?”, a punctat senatorul Emilia Arcan.

Am plecat de acasă de tânără, cu o educație bună primită de la părinții mei. Sunt tare mândră că provin din satul Valea Seacă, un sat cu oameni gospodari și cu frica lui Dumnezeu. Am făcut un liceu, am terminat o facultate, iar ambiția și puterea de muncă, dar mai ales ajutorul primit de la bunul Dumnezeu, mi-au călăuzit pașii spre o carieră, care, zic eu, este încununată de succes. Întotdeauna am revenit la locurile natale cu bucurie, dar și cu emoție. Săptămânal, am avut contact cu familia și oamenii din sat și din comună, mai ales prin prisma funcțiilor pe care le-am avut. Cunosc problemele consătenilor mei și știu cel mai bine care sunt prioritățile comunei mele, spune Mihaela Marian.

“Desantul” PSD din Bălţăteşti a adus-o pe Mihaela Marian dar şi pe colegii din echipa social-democrată faţă în faţă cu oamenii locului. Problemele ridicate de cetăţeni au primit răspunsuri punctuale care au arătat că aceasta cunoaşte mersul administraţiei actuale în care resursele bugetare locale sunt insuficiente dacă nu sunt completate cu resurse financiare guvernamentale şi europene sau cu fonduri de la Consiliul Judeţean prin asocieri care, de asemenea, pot debloca anumite situaţii.

Nu fac promisiuni desarte ci doar promisiuni care pot fi realizate. Voi promite oamenilor doar ce pot sa fac si ceea ce ei au cu adevarat nevoie”, a punctat Mihaela Marian, de mai multe ori în discuţiile cu alegătorii.

Din start, aceasta a precizat că printer priorităţile sale, în afară de modernizarea infrastructurii, va fi un sprijin mai consistent pentru sistemele de Educaţie şi Sănătate, cu accent pe modernizarea şcolilor şi a cabinetelor medicale. Dincolo de acest moment al candidaturii, şi sprijinirea Bisericilor este o prioritatea sa, Mihaela Marian oferind şi până acum sprijin lăcaşurilor de cult din comună din funcţiile pe care le-a deţinut dar, în primul rând, ca un adevărat fiu al satului care ştie cât de important e rolul unei comunităţi închegate în jurul principiilor tradiţionale.

Revenind la acţiunea de campanie, mai merită menţionat faptul că au fost locuitori care au insistat ca Mihaela Marian, Emilia Arcan şi restul echipei să le intre în curte şi să facă împreună şi câte o poză.

CV de candidat:
A absolvit Liceul ”Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț și este Facultatea de Științe Economice, specializarea Marketing. În anul 1993, a devenit și om de afaceri, punând bazele mai multor activități de comerț. A fost administratorul stației Peco Safari din Târgu Neamț și al mai multor spații comerciale, printre care și Market Arianis. În acest timp, datorită dibăciei în calitate de manager, Mihaela Marian a ajuns vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Neamț, funcție pe care a deținut-o în perioada 2008-2012. Ca o încununare a carierei sale de om de afaceri de succes, mirajul politicii nemțene a adus-o în prim-plan, fiind curtată de mai multe partide. A ales PSD, pentru că, spune ea, este singurul partid care se apleacă asupra problemelor sociale ale românilor.
În perioada 2012-2106, a fost consilier local PSD la Târgu Neamț. Din această postură, a inițiat mai multe proiecte de hotărâre, care au venit în sprijinul comunității. A fost consilierul local care a inițiat proiectul pentru acordarea de burse de merit pentru elevii olimpici de la școlile din oraș. Urmare a proiectului său, astăzi, zeci de elevi olimpici primesc burse de merit. În timpul mandatului său de consilier local, a fost membru în mai multe consilii de administrație de la liceele din oraș, reușind să aducă fonduri la respectivele instituții de învățământ, bani cu care s-au realizat investiții pentru modernizare. 
Actualmente, Mihaela Marian este director la SC ECO TG SRL, societate subordonată Consiliului Local Târgu Neamț.

Ad.V.

One thought on “Echipa PSD aşteptată cu flori pe uliţa de la Bălţăteşti! „Mihaela Marian, primarul nostru!”

  1. Florile sunt de la florarie.Le-a cumparat baba…Emotionant, dintr-o pensie micuta, micuta…

Lasă un răspuns