După ce i-a linșat pe liberali că nu i-au votat spitalul-Pinochio de 600 milioane euro, Arsene reduce valoarea la 1/3…

Mărețul Spital Județean Electoral al lui Ionel Arsene, intră la apă, nu ar mai costa peste 600 milioane euro, ci doar o treime, puțin peste 200 miloane de euro – aceasta este tema ședinței de îndată, convocată de azi pe mâine, la CJ Neamț.

Detaliile noului plan le puteți afla din documentul postat deja pe net de Mesagerul de Neamț, AICI,

Noul proiect vine după ce Arsene a mai promis de vreo câteva ori și a fluturat diverse machete și studii (cât or fi costat?) cu alte variante: ba un nou spital în curtea celui existent, cu vreo 15 etaje; ba același loc dar cu 13-11 etaje; ba la Gârcina-Girov de peste 600 milioane de euro. Și, acum, în același loc dar cu 200 milioane de euro.

În urmă cu puțin timp, Arsene și camarila lui „îi bălăcăreau” (termen folosit obsesiv de prefectul PSD, Adrian Niță) pe liberali că nu votaseră un document (de vreo 800 de pagini), pentru o ședință convocată tot așa, de pe azi pe mâine, pentru varianta cu 600 milioane euro.
Liberalii au replicat și cu argumentul „votului în orb” dar invocând și faptul că nu ai cum să te califici la o finanțare PNRR cu un proiect de peste 600 de milioane de euro când suma maximă pentru spitale noi, per investiție, e de puțin peste 200 milioane. Evident că postacii lui Arsene („Podul sunt eu!” – e o replică-atitudine) au sfidat logica (nimeni nu îți finațează 1/3 din costuri în condițiile în care 2/3 rămân o scumpă incertitudine) și i-au mitraliat de pe toate conturile posibile (reale sau din divizia fake-uri) pe liberali.

Și acum, Arsene, chiar el, vine cu o variantă re-re-update de 200 milioane de euro! Nu, nu e (doar) noaptea minții ci e stilul smuls de administrație marca Baron condamnat la pedeapsă cu închisoare (în primă instanță). <Ca să se încadreze ”în bugetul maxim acordat per investiție” prin finanțare ipotetică de prin PNNR>, spun cei de la Mesagerul, citând documentele din proiect, adică pe Arsene-CJ care spune fix ce spuneau liberalii care erau criticați (insultați, de fapt) pentru asta.

Evident, dată fiind majoritatea existentă la CJ, unde PSD are la remorcă, necondiționat pe PMP, Pro România și ALDE, votul va fi iar o formalitate.
Rămâne de văzut dacă, de această dată, cei de la PNL și (mai ales) cei de la USR să vor lăsa șantajați emoțional cu termenele limită și alte motive care înseamnă „votați cu ochii închiși”.

Consilierii județeni care nu sunt cu votul legat de decizia autocratică a lui Arsene au, în primul rând, obligația morală să-l întrebe pe acesta câți bani s-au cheltuit până acum cu studiile și pozele și machetele făcute deja la kilogram pentru mult-pomenitul și nerealizatul spital nou.

Apoi – dacă primesc răspunsuri corecte și sunt trimiși la plimbare (cum, din păcate, se întâmplă tot mai des în forul numit CJ) – au obligația să se gândească bine dacă prin votul lor mai girează încă vreun tun marca Arsene. Că e vorba de același Arsene care a tocat peste 3 milioane de euro pe un spital-fake la Lețcani sau garanta el pentru un pod tencuit cu 8 milioane de lei și care s-a surpat ca o jucărie făcută din bețe putrede de chibrituri…

Arsene este judecat acum (în apel) pentru fapte comise în 2014. Deci acum 8 ani. Își asumă consilierii județeni (chiar și cei de la PSD) ca ani de zile să stea cu frica în sân că ar putea fi invitați pe la DNA, mai târziu, să dea extemporale pentru aceste proiecte și achiziții dubioase?

Daniel VINCA