DSP despre pacienții cu HIV/SIDA lăsați fără medicamente: Problema e la Spitalul Județean!


După ce responsabilii din sănătatea nemțeană au fost acuzați că i-au lăsat pe pacienții cu HIV/SIDA fără medicamente – citiți AICI, Direcția de Sănătate Publică vine cu o serie de precizări în care explică faptul că vina aparține în totalitate Spitalului Județean.
Într-un comunicat de presă, conducerea DSP Neamț arată faptul că specialiștii Serviciului economico-financiar ai SJU Piatra Neamț „nu au ținut cont de rugămintea celor din Ministerul Sănătății pentru întocmirea cererii de suplimentare a bugetului pe anul 2016, care să asigure un stoc de medicamente și pentru primele trei luni ale anului 2017”. Totodată, potrivit aceleiași instituții, tot specialiștii Serviciului economico-financiar sunt cei care au depus cu o lună întârziere documentația pentru suplimentarea fondurilor, în condițiile în care acest lucru trebuia făcut de la data de 3 ianuarie.
Așa se face că din 223 de pacienți cu HIV/SIDA aflați în evidența Secției de Boli Infecțioase a SJU, doar 133 au primit toată medicația pe luna februarie, restul rămânând pe dinafară.
Citiți mai jos comunicatul remis de Direcția de Sănătate Publică Neamț.

Alex SÎRBU