DRUPO, de la un pas de colaps la redresare după un an de management Panaite. Harpa: „acum sunt foarte mulțumit”

În urmă cu un an, DRUPO SA, societatea de construcții aflată în subordinea Consiliul Județean Neamț, se afla într-o situație critică, cu datorii de aproximativ 5–5,5 milioane de lei și cu riscul real de a reintra în procedura de faliment. Starea companiei este descrisă chiar de președintele Consiliului Județean ca fiind rezultatul unei conduceri deficitare.

Daniel Harpa a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că problemele DRUPO nu au apărut peste noapte: „A fost o lipsă de interes. La începutul mandatului meu, eram nemulțumit, DRUPO fiind pe minus la toate categoriile”. Afirmația ridică semne de întrebare serioase cu privire la competența managerială din anii anteriori și la modul în care o societate publică strategică a fost lăsată să ajungă într-un punct-limită.

Schimbarea de direcție a venit odată cu numirea lui Vasile Panaite în funcția de manager. Acesta a preluat o companie aflată sub presiune financiară extremă, cu restanțe majore. „Când am venit, aveam 5,5 milioane de lei datorii, 98 de furnizori neplătiți, majoritatea la limita la care puteau să ne ceară insolvența. Aveam două luni restante la plata salariilor”, a explicat Panaite.

Potrivit acestuia, în decurs de un an, situația s-a schimbat radical. „În acest moment, datoria curentă a societății este sub un milion de lei, salariile se plătesc la timp, iar societatea este pe profit”, a mai declarat managerul DRUPO. Datele prezentate arată un profit de aproximativ 900.000 de lei, în condițiile în care compania a început să funcționeze și pe piața liberă.

Un element-cheie al redresării îl reprezintă reducerea dependenței de lucrările atribuite direct de Consiliul Județean. „Nu mai așteptăm doar lucrări de la CJ. Ne-am extins în mediul privat, unde aproximativ 22% din cifra de afaceri provine deja din contracte câștigate pe piața liberă”, a subliniat Panaite.

Președintele CJ Neamț confirmă schimbarea de paradigmă și susține că rezultatele sunt vizibile. „Într-un an de zile, domnul Panaite a reușit să aducă societatea pe profit. S-a extins și în mediul privat, a câștigat lucrări și licitații. Acum sunt foarte mulțumit de activitatea lui”, a declarat Daniel Harpa.

Cazul DRUPO arată că, în urmă cu un an, societatea se afla la un pas de colaps, menținută într-o stare de degradare pe fondul unei „lipse de interes” recunoscute oficial. Redresarea rapidă ridică însă și o întrebare incomodă: dacă soluțiile au existat și au putut fi aplicate într-un singur an, de ce au fost tolerate atât de mult timp pierderile, datoriile și riscul falimentului.