Camelia Smicală relatează bucuria şi coşmarul pe care le trăieşte atunci când îşi vizitează copiii „arestaţi” de statul finlandez. Bucurie, pentru că este vorba de minunea revederii, coşmar pentru că află noutăţi despre calvarul copiilor şi intuieşte detaliile pe care aceştia nu le povestesc de frică, întâlnirile având loc sub strictă supraveghere.

Un mesaj al Cameliei Smicală postat în urmă cu o oră a devenit deja viral şi el relatează trăirile unei mame şi percepţiile ei în legătură cu traumele copiilor într-un mod care nu lasă loc la prea multe comentarii.

Publicăm, mai jos, acest mesaj:

<<Astăzi i-am văzut pe copii. Nu știu cum ar putea cineva să înțeleagă ce sentimente mă încearcă de fiecare dată când îi văd intrând în încăperea aceea, aduși separat, după o schemă care să împiedice ca ei să se întâlnească, și mai ales să îi pot vedea simultan. O dată la trei săptămâni, timp de o oră și jumătate, încerc să le transmit toată dragostea de care sunt privați, să-i asigur că va fi bine, să-i înveselesc un pic, și să-i motivez să nu renunțe să spere că vom fi din nou împreună, acasă. O oră și jumătate am voie să mă bucur de copiii mei buni, deștepți și frumoși. Nu există un cuvânt care să definească ce simt când îi văd plecând. Nici nu mai știu de câte ori am murit până acum.
Mihai este slab, palid și foarte trist. Încercările lui de a părea vesel îmi rup inima. Mă tem că și încercările mele de a părea veselă au același efect asupra lui. Mi-a adus o nouă scrisoare pe care vrea să o trimit pe adresa ONU. Copilul meu citește despre drepturile omului…o situație normală pentru un copil fericit în Finlanda. Personalul de la cămin nu a omis să raporteze în timp util celor de la social despre apelul scris de Mihai, drept pentru care, la câteva minute, o așistentă socială a năvălit în încăpere și l-a somat să predea scrisoarea. Fără explicații, pe un ton de comandă. Copilul meu, care are doar 11 ani, nu s-a lăsat intimidat și a avut puterea să se opună. A avut tăria să-i spună că nu vrea ca scrisoarea lui să fie citită de alte persoane decât cele cărora le este adresată. Cum vi se pare faptul că o eminență a serviciului social se deplasează pentru câteva rănduri scrise de un copil? 
Maria s-a concentrat asupra hăinuțelor pe care i le-am cumpărat. Nu știu când le va purta. Cele cumpărate ultima dată sunt incă în pungă, așa cum le-am dus, iar Maria le va primi doar după ce personalul va avea timp să verifice dacă nu conțin obiecte interzise sau cine știe, vreun plan de evadare. Am cumpărat pentru copiii mei hăinuțe călduroase, pentru că aici este frig- dar nu știu când le vor primi.
Amândoi au învățat să se autocenzureze și evită să vorbească despre anumite lucruri. Simt că le este frică și că înainte de a deschide gura, se gândesc deja la posibile repercusiuni.
Copiii meu știu exact că li se face o nedreptate, știu exact că au fost furați, și nimic din ce ar mai decide socialul nu i-ar mai mira. Nu au nici cea mai mică urmă de respect pentru entitățile care îi țin cu forța la închisoare, însă sunt conștienți de faptul că ,,măsurile de protecție” pot suferi oricând noi modificări.>>

D. VINCA

Nota Bene – Site-ul Vestea rămâne consecvent ideii exprimării unor puncte de vedere diferite în cazul unor subiecte în care e vorba de dispută sau controversă. În acest sens, facem din nou precizarea că oricine se simte criticat pe nedrept de articolele sau de pasajele sau opiniile din această publicaţie are posibilitatea publicării unui drept la replică, aşa cum este el stabilit de bunele uzanţe. Inclusiv statul finlandez, cu toate că suntem sceptici, în măsura în care, până acum, răspunsurile date chiar oficialilor români nu au depăşit nivelul unor şabloane…