Draga Olteanu Matei: „Mă simt onorată că astăzi îmi sărbătoriți cei 15 ani!…” GALERIE FOTO

La 85 de ani, cu o vitalitate și un discurs viu și demn de invidiat, Draga Olteanu Matei a bucurat asistența prezentă la sărbătoarea care i-a fost organizată la Cinema Dacia din Piatra Neamț cu un speech care a stârnit ropote de aplauze. Îndrăgita artistă a și mulțumit pentru faptul că este sărbătorită la „15 ani care…”

O sală întreagă – peste 500 de oameni – i-a cântat Mulți Ani Trăiască iar Draga Olteanu Matei a avut apoi un cuvânt în care a punctat faptul că măritarea ei cu doctorul Matei a devenit, în fapt și un mariaj cu frumoasele locuri din Neamț. „Vă mulțumesc tuturor pentru căldura cu care m-ați primit astă-seară. Vă mulțumesc că m-ați primit acum 44 de ani în orașul dumneavoastră”, a spus actrița care, cu sinceritate, a punctat faptul că emoțiile care o încearcă o facă să nu mai știe matematică deloc (în a calcula anii trecuți de la un moment sau altul).

„Vreau să vă spun că sunt foarte fericită că doctorul Matei m-a luat de nevastă și m-a adus în aceste locuri. (…) Îi mulțumesc infinit de mult pentru faptul că m-a luat de nevastă și că m-a adus aici, în mijlocul dumneavoastră, unde am păsit în Grădina Raiului, în frumusețile astea de locuri și între sufletele dumneavoastră, cu care mă întâlnesc zilnic. Și să știți, că vă spun acum tuturor, vă iubesc pe toți și vă respect și mă simt foarte onorată că astăzi mi se sărbătoresc cei 15 ani ani care au mai rămas până la 100”, a spus, cu umor, Draga Olteanu Matei.

Apoi l-a microfon au urmat colegi de scenă sau de platou de filmare, Dan Puric, Dorel Vişan, Ovidiu Cuncea, Vladimir Găitan şi regizorul Şerban Marinescu aducând și ei în fața spectatorilor fie amintiri legate de experiențe comune cu Draga Olteanu Matei, fie comparații despre teatrul de altădată și cel de azi. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Neamț în parteneriat cu mai multe instituții, prezentator și manager proiect fiind Octavian Bărbuleț, consilier la Cabinetul Președintelui CJ Neamț.

În sală, în afară de numeroși iubitori de cultură care au ținut să fie prezenți la eveniment, s-au aflat și oficiliatăți – primarul Dragoș Chitic, prefectul Daniela Soroceanu, președintele CJ Ionel Arsene, vicepreședintele CJ Ion Asaftei, Florentina Moise (director Casa Corpului Didactic – dar și directori de Cămine Culturale din diverse localități, primari de comune, profesori etc.

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns