Draga Olteanu Matei a deschis Gala Ambasadorilor Nemţeni! FOTO-VIDEO

 

Gala Ambasadorilor Nemţeni a debutat aseară en fanfare, prin decernarea unui premiu de excelenţă, pentru întreaga activitate celei care, de câţiva ani, a fost înfiată practic de meleagurile nemţene: Draga Olteanu Matei.

Îndrăgita actriţă a primit premiul din mîinile lui Ionel Arsene (preşedintele CJ Neamţ) după ce artista care a dat viaţă la sute de personaje de teatru şi film a povestit pe scenă cum a ajuns să se stabilească în acest judeţ şi ce calzi, primitori şi buni români sunt oamenii de aici.

Apoi Gala organizată de CJ Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare a intrat în linie dreaptă şi amfitrionii (Ecaterina Hîţu, actriţă la TT şi Octavian Bărbuleţ, consilier Cabinet Preşedinte CJ) au gestionat un adevărat maraton scenic în care s-au perindat nominalizaţi la secţiunile din Gală, membri ai juriului naţional sau ai juriilor locale. Şi între toate aceste momente de suspans au fost inserate şi momente artistice.

Monica Sofron a fost câştigătorul secţiunii Asistenţă Socială şi a primit premiul din mâinile IPS Ioachim. Au mai fost nominalizate Daniela Coman și Elena Cucu.

Valentin Gavril a câştigat secţiunea Sport, fiind premiată de multipla campioană olimpică Doina Melinte. Au mai fost nominalizaţi Ionuț Ștefănescu, Constantin Lăcătușu, Gligor Mosor și Iulia Negură Olteanu. 

Sebastian Cătănoiu a fost desemnat ambasadorul secţiunii Sport şi a fost premiat de ministrul Victor Negrescu (Afaceri Europene). Au mai fost nominalizaţi Tamara Ciobanu, Alexandru Branea, Anamaria Holotă și Diana Liciu.

Chirurgul Dan Arvătescu a câştigat secţiunea Sănătate fiind premiat de dr. Vasile Andriţa. Au mai fost nominalizaţi Letiția Damoc, Smaranda Gârbea, Cristina Atănăsoaie Iacob și Mihaela Covrig.

Lucian Strochi şi-a adjudecat trofeul secţiunii Artă, primind premiul din mâinile lui Cristian Livescu. Au mai fost nominalizaţi Laurențiu Dimișcă, Lucian Tudorache, Boris Dobre și Bică N. Căciuleanu.

Eliza Chirilă a devenit ambasadorul nemţenilor la secţiunea Tinere Valori. Premiul a fost primit de tatăl ei, primarul Nicu Chirilă de la Ruginoasa din mâinile ministrului Ilan Laufer. Alte nominalizări – Teodora Sava, Daniel Petrică Ciobanu, Sebastian Hrib și George Cristian Potrivitu.

Au primit o diploma de excelenţă, în afara concursului, şi cei 3 membri ai Grupului Folk EU CRED: preotesele Cristina Marin, Elena Ropotoaia şi politistul Marius Coşerariu.

Aşa cum spuneam, între secţiuni au fost episoade artistice susţinute de diverşi interpreţi sau grupuri. Cel mai aplaudat a fost cel oferit de Grupul folk EU CRED (sala a explodat, efectiv, la melodia „Stăpâni la noi acasă”) iar cel care ar fi meritat Premiul 7 stele (dacă s-ar fi decernat) a fost cu siguranţă momentul oferit de Cvartetul Tiberius din Tîrgu Mureş.

Unul din cele mai interesante discursuri de pe scenă a fost cel al Ecaterinei Andronescu care a punctat atu-urile locurilor, ale oamenilor de ieri şi de azi din judeţul Neamţ.

“A fost un moment de excepţie pentru nişte oameni de excepţie. Am încercat să facem puţin pentru cei care au făcut foarte-foarte mult pentru judeţul Neamţ”, spunea Ionel Arsene, pe scena evenimentului.
“Neamțul și-a recunoscut și sărbătorit aseară valoarea! Nu succesul, nu faima, ci acele principii și pe acei oameni care ne fac o comunitate specială și apreciată peste tot în lume.
Pentru prima dată, am avut oportunitatea, prin aceastã Gală de excepție, să ne arătăm recunoștința față de nemțenii care sunt și vor rămâne pentru mult timp, poate veșnic, factori de coeziune pentru întreaga comunitate și modele de curaj, inițiativă și demnitate pentru fiecare dintre noi în parte. Rămâne de datoria noastră să le înțelegem pe deplin moștenirea!
Le mulțumesc tinerilor nemțeni ce fac parte din Consiliul Consultativ în domeniul Tineretului pentru idee, celor care și-au rupt din timpul lor pentru a ne fi alături la eveniment, cum suntdoamna senator Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației; Ilan Laufer, ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; IPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului; Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene, îndrăgita actriță Draga Olteanu Matei și renumita sportivă Doina Melinte! 
Le mulțumesc membrilor juriilor locale și tuturor celorlalți participanți!
Îi felicit și pe aceastã cale pe ambasadorii Lucian Strochi – Artă; Monica Sofron – Asistență Socială; Dan Țârdea – Educație și Cercetare; Dan Gabriel Arvătescu – Sănătate; Valentin Gavril – Sport; Eliza Chirilă – Tinere Valori; Sebastian Cătănoiu – Voluntariat! Vă sunt recunoscător pentru reperele pe care le stabiliți în comunitate!
Ne vedem la anul, la o nouă ediție de Gală, cu alți ambasadori, oameni care fac cinste județului în țară și în străinătate!”, a mai spus Arsene.

Prefectul Vasile Panaite a avut numai cuvinte de laudă pentru acţiunea respectivă, subliniind “că o ţară sau o comunitate care nu-şi cunoate trecutul şi nu-şi recunoaste prezentul nu poate avea viitor. În seara aceasta am văzut că judeţul Neamţ are trecut, are prezent şi, cu siguranţă, va avea un viitor pe măsură. Felicitări organizatorilor!”.

“A fost un eveniment deosebit pentru judeţul Neamt. Sunt rare ocaziile în care putem să ne răsplătim valorile, chiar si simbolic. Cel mai mult m-a impresionat receptivitatea de care s-a bucurat manifestarea în randul personalităţilor din diverse domenii, care au onorat cu prezenţa evenimentul. De asemenea, apreciez faptul că tinerii au constituit o parte importantă a nominalizaţilor. Îi felicit pe toţi şi sunt sigură că această gală va reprezenta un reper important în cv-ul fiecaruia şi că în continuare vor sluji judeţul şi comunitatea aşa cum au făcut şi până acum”, a declarat Carmen Nastasă, directorul de la centrul pentru Cultură şi Arte, instituţie care a fost implicată în organizarea întregului eveniment alături de Consiliul Judeţean.

Şi vicepreşedintele de la CJ, Ionel Asaftei a punctat datoria comunităţii şi a administraţiei de a aprecia eforturile unor nemţeni de top: “Sunt oameni care se zbat pentru ei înşişi şi oameni care reuşesc să arate practic ce înseamnă a oferi. În această Gală a Excelenţei am avut în faţa noastră modele. Adevărate icoane ale lucrului bine făcut, oameni care reprezintă cu onoare şi mândrie aceste locuri şi în ţară şi în străinătate. Sunt acei oameni care ne fac ca, la rândul nostru, să fim mândri când stăm de vorbă cu ei, pentru că ei sunt cei care duc mai departe tot ce are mai bun ţara şi judeţul acesta. Felicitări premiaţilor şi nominalizaţilor, felicitări organizatorilor!”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai jos, două filme VIDEO care urmăresc întreaga desfăşurare a Galei Ambasadorilor (sursa: TUNR TV).

…………………

…………………

D.V. / sursa foto – vestea, facebook (Ionel Arsene, „Carmen Saeculare”) / sursa video – TURN TV

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns