Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, dr. Cristina-Daniela Atănăsoaie-Iacob, și-a depus, în această dimineață, demisia din funcție, documentul fiind deja transmis și înregistrat la Consiliul Județean Neamț, instituția care are în subordine unitatea medicală.
Potrivit comunicatului oficial publicat pe pagina de Facebook a spitalului,
„Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, doamna Dr. Cristina-Daniela Atănăsoaie-Iacob, și-a înaintat în această dimineață demisia din funcție, invocând motive personale. Conducerea unității medicale îi mulțumește pentru activitatea desfășurată și pentru implicarea în gestionarea proiectelor aflate în derulare în cadrul spitalului. Până la numirea unui nou manager, atribuțiile de conducere vor fi asigurate conform procedurilor legale.”
Contactată de Vestea, dr. Atănăsoaie a confirmat informația, declarând:
„Așa cum am menționat și în demisie, motivele acestui pas sunt personale. Prefer să mă întorc pe secție. Să vină un manager care să fie agreat, ajutat, să fie în beneficiul spitalului, căci asta este ceea ce contează.”
Surse neoficiale din cadrul CJ Neamț au precizat că demisia ar fi fost acceptată rapid, una dintre acestea comentând ironic:
„Domnul președinte ar fi semnat-o și cu două mâini, dacă era nevoie.”
Cine ar putea veni la conducerea SJU
Cel mai vehiculat nume, potrivit informațiilor obținute de Vestea.net, este cel al dr. Alexandru Pătrașcu, medic ortoped și fost director al Spitalului Tg. Neamț — în perioada în care Daniel Harpa (actual președinte al CJ Neamț) era primar al orașului.
Contactat de redacția noastră, dr. Pătrașcu a declarat:
„Nu am fost contactat de nimeni de la CJ în ultimele zile. Oricum, sunt plecat din țară și revin abia peste câteva zile.”
El a confirmat însă informațiile potrivit cărora a fost văzut recent intrând în sediul Consiliului Județean:
„Da, am fost și acum câteva zile, dar nu am intrat la dl președinte Harpa. Am avut treabă la altcineva din CJ.”
În prezent, contractul de muncă al dr. Pătrașcu la Spitalul Tg. Neamț este suspendat la cererea sa, iar acesta activează doar în mediul privat.
Un alt nume vehiculat pe aceeași filieră PSD–Harpa este cel al lui Răzvan Cuc, fost senator de Neamț și fost ministru al Transporturilor. După o perioadă de absență din prim-planul scenei politice locale, Cuc a reapărut recent, fiind desemnat, în urmă cu circa 10 zile, printre cei șapte noi membri ai Consiliului de Administrație al Companiei Apaserv, societate aflată sub autoritatea CJ Neamț.
Fostul ministru nu a dorit să comenteze informațiile: a fost sunat de două ori, la interval de jumătate de oră, de către Vestea, însă nu a răspuns și nici nu a revenit cu apel, așa cum obișnuia altădată.
Un final previzibil, după luni de tensiuni
Demisia dr. Atănăsoaie vine după o perioadă de război de uzură între conducerea spitalului și președintele CJ Neamț, Daniel Harpa. În ultimele luni, șeful CJ și-a exprimat public nemulțumirea față de activitatea managementului de la SJU, afirmând că „lucrurile nu merg bine” și că „se impune o schimbare”.
De partea cealaltă, dr. Atănăsoaie a replicat, într-o postare publică, că solicitarea de demisie ar fi fost motivată mai degrabă de interese administrative și nu de criterii profesionale.
În acest context, decizia de azi pare să pună capăt unei perioade tensionate, în care presiunile politice și instituționale s-au adăugat dificultăților interne ale celui mai mare spital din județ.
D.V.