Dosar penal la DNA și pentru panarama de spital modular de la Bacău



DNA Bacau a deschis un dosar penal in cazul achizitionarii si amplasarii spitalului modular de la Baza Letea, din municipiul Bacau. Potrivit informatiilor noastre, in dosarul penal de la DNA Bacau cu numarul 1009/p/2020, se cerceteaza achizitia de catre CN Unifarm SA a spitalului modular, informează bacau.net.

Va reamintim ca statul roman a cumparat prin UNIFARM un spitalul modular de aproximativ 3 milioane de euro, care este nefunctional si astazi. Acesta a fost adus in Bacau in luna mai, insa nici astazi nu este operational. Modulele ar fi trebuit sa serveasca ca unitate medicala pentru bolnavii de COVID19. Unitatea are 56 de paturi si aparat de testare PCR. Spitalul militar din baza Letea nu a fost receptionat de autoritati din cauza unor „inadvertente  gasite in teren”.

DNA Bacau vrea sa afle cine a solicitat achizitionarea spitalului, cine a discutat cu UNIFARM si daca au existat comisii de receptii la nivelul judetului Bacau.

Reamintim că și achiziția Spitalului Modular Lețcani face obiectul unei anchete penale a procurorilor. Curtea de Conturi a constatat deja că achiziția s-a făcut prin încălcarea legii și a aplicat o amendă.
Dacă Spitalul (?) de la Bacău a fos achiziționat cu fonduri de la bugetul central, cel de la Lețcani a fost plătit cu 13 milioane de euro din banii CJ-urilor de la Iași și Neamț. CJ Neamț a alocal, la inițiativa președintelui Ionel Arsene, suma de 16 milioane lei (aprox. 3 milioane euro).

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns