Un incendiu mistuitor (vezi foto) a făcut cenușă din acoperișul unui bloc din cartierul Precista din Piatra Neamț.
Acoperișul imobilului de pe strada Plevnei a ars ca o torță.
Din fericire nu au fost victime în incendiu (doar 3 persoane cu atacuri de panică), locatarii reușind să se autoevacueze până la sosirea pompierilor.
„Concomitent cu realizarea dispozitivului pentru localizarea și stingerea incendiului s-au executat misiuni pentru căutarea/evacuarea persoanelor din interiorul apartamentelor”, a precizat ISU Neamț care a reușit localizarea incendiului la circa jumătate de oră din momentul anunțului la 112.
Urmează lichidarea incendiului (adică stingerea oricărei fărâme de jar).
Un comunicat remis mai devreme de Poliția Neamț anunță demararea unei anchete, fapta vizată fiind distrugere. Evident, probabil că în această fază e o anchetă în REM (cu privire la faptă nu la persoane) și poate fi vorba de o faptă comisă cu intenție sau din culpă (fără voie).
„La data de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, la acoperișul unui bloc, pe strada Plevnei, s-a produs un incendiu.
Doi bărbați, în vârstă de 67 și 74 de ani și o femeie în vârstă de 62 de ani au primit îngrijiri medicale, fără a fi transportați la o unitate medicală.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului, sub supravegherea unității de parchet competente”, menionează IPJ Neamț.
D.V.