DOLIU! Profesorul George Grigorică va dirija Corul Îngerilor

 

Unul dintre cei mai apreciați profesori de muzică ai județului Neamț a trecut la cele veșnice, George Grigorică urmând ca de acum să dirijeze Corul Îngerilor, după cum spun cei care l-au cunoscut și i-au remarcat activitatea. Și-a pus întreaga viață în slujba elevilor iar corurile dirijate de „Grigorică de la Neamț” erau mereu abonate la premii la concursurile naționale școlare de profil.

A fost unul dintre cei mai apreciați profesori din Colegiul Petru Rareș, de către elevi și nu pentru că ar fi dat de înțeles că Muzica e un obiect ușor, care trebuie tratat la Diverse, ci pentru că vedea în fiecare licean un partener de dialog.

<<Profesorul de muzică George Grigorică, fost cadru didactic la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț și ex-dirijorul remarcabilului Cor al Sindicatului Învățământ, a trecut la cele veșnice, după o viață dedicată școlii. Profesor de excepție, acesta s-a bucurat de aprecierea unanimă a elevilor și a cadrelor didactice. Om de cultură, cum rar mai găsești azi, regretatul profesor lasă în urmă o durere imensă în sufletele membrilor familiei și ale tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Facem totul din plăcere”, spunea George Grigorică, după ce Corul Sindicatului Învățământ a câștigat locul I la Concursul Republican al Artiștilor Amatori din 1971>> scrie Violeta Moșu în dordeneamt.ro.

D.V.

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns