Doliu în familia viceprimarului Luminița Vîrlan! „A plecat mama!”

Viceprimarul Luminița Vîrlan și familia acesteia trece prin momente de durere. După o perioadă de suferință, mama Luminiței Vîrlan a trecut la cele veșnice, anunțul fiind făcut, în urmă cu câteva minute, la un mod alegoric, chiar de profesoara de limba română care și-a schimbat fotografia de copertă de pe facebook cu una cu o ploaie de lumânări aprinse.

La sugestia unei persoane, ca să nu fie dubii sau interpretări, Luminița Vîrlan a completat scurt „a plecat mama!”.

Legătura dintre Luminița Vîrlan și mama ei era una puternică și specială. În urmă cu câțiva ani, pe vremea când actualul primar avea catedră la Colegiul național Petru Rareș, în orele de Limba Română transformate în adevărate colocvii, Luminița Vîrlan le dădea drept exemplu elevilor relația cu mama ei, interdependența, sprijinul și prietenia mamă-fiică duse spre modul absolut.

Un mesaj al Luminiței Vîrlan făcut public la 1 octomrbei, cu ocazia Zilei Persoanelor Vârsnice este elocvent: <<Am spus-o și în alte circumstanțe; mi-am venerat bunicii și tatăl, îmi ador mama, fac parte dintre cei fericiți care-si au foștii profesori alături. Ma uimesc încă de înțelepciunea lor și cred că rezerva noastră de luciditate stă în puterea celor aflați la vârsta gândului curat, drept și bun; si apoi, în spirit, suntem cu toți ,contemporani. La mulți ani frumosi celor aflați la vârsta „tinereții fără bătrânețe”!>>.

Verbul legat de icoana mamei era „ador”.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns