DOCUMENTUL! Renaşterea Spitalului Bicaz semnată de Ministrul Sănătăţii

act spitalul bicaz2

Redarea în funcţiune a Spitalului din Bicaz are o dată certă, de la care pot fi raportate demersurile şi paşii care urmează pentru ca acţiunea să treacă de la formal la real: 29 octombrie 2014, zi în care Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a semnat ordinul 1275 care prevede reclasificarea acestei unităţi sanitare.

Ordinul respectiv a fost citit, în urmă cu câteva ore, în conferinţă de presă, de deputatul Ionel Arsene.

Şeful PSD Neamţ a precizat că nu există riscul neîndeplinirii măsurilor din Planul de conformare, o parte din acestea fiind deja îndeplinite, restul fiind în curs de realizare.

“L-am sunat ieri şi pe domnul primar din Bicaz, s-a bucurat şi domnia sa că, în sfârşit, oamenii din Bicaz şi din toată această zonă, din localităţile din jur, îşi redobândesc spitalul închis de regimul Băsescu-Boc”, a declarat Arsene.

Deputatul nemţean a amintit de demersurile făcute de el pentru rezolvarea acestei probleme şi a ţinut să mulţumească şi ministrului care a semnat ordinal dar şi premierului Ponta pentru că situaţia a intrat pe făgaşul normal: “Victor Ponta a promis la Piatra Neamţ, înainte de alegerile europarlamentare că va redeschide Spitalul din Bicaz. Acum a fost emis şi documentul şi vedem cu toţii că Victor Ponta este un om de cuvânt, un premier care guvernează în interesul oamenilor”.

 

vesteanet

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns