Doctorul prins cu MITA a scăpat de ARESTARE PREVENTIVĂ. Control Judiciar pentru dr. Guţu!

mita doctor

Medicul Florică Guţu – cel prin în flagrant de luare de mită în ziua de marţi, 17.03.2014 – a scăpat de spectrul arestului preventiv. După ce iniţial l-a reţinut pentru 24 de ore, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ nu a propus luarea măsurii arestului preventiv ci a hotărât plasarea inculpatului sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.
În acest interval de timp, dr. Florică Guţu nu are voie să mai intre în spital, deci, implicit, nici să mai profeseze în unitatea sanitară unde este acum angajat. El trebuie să respecte şi alte restricţii, orice încălcare a acestora putând duce la revocarea controlului judiciar şi luarea altor decizii, mai restrictive, chiar aretul preventiv.

Dincolo de cazul punctual – urmează completarea şi finalizarea cercetării, întocmirea rechizitoriului, trimiterea în judecată – pe fond, în afara mitei propriu-zise, rămâne problema de la care a plecat acest caz: banii pe care, în primă fază, îi cer medicii de la Ortopedie pentru diverse dispozitive medicale care urmează a fi plasate în organismul urman, în timpul operaţiilor. Şuruburi, plăci, diverse geluri care să nu permită frecarea os pe os etc sunt tot atâtea motive pentru care pacienţii ajunşi la Ortopedie sunt puşi să tot bage mâna în buzunar deşi, pe de o parte, sunt asiguraţi, pe de altă parte, oriunde în lumea civilizată fractura este considerată Urgenţă de grad zero şi se intervine (cu operaţie, cu dispozitive) indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu.

Citiţi şi: Flagrant cu luare de mită la doctorul Guţu. Şi-au vândut vaca şi tot nu l-au mulţumit!

Practicile de care pacienţii vorbesc în gura mare sunt două, în principal: fie medicul cere banii direct pacientului prezentând o listă din care acesta sau aparţinătorii oricum nu înţeleg mare lucru (cum a fost şi în cazul celui care l-a denunţat pe dr. Guţu), fie doctorul nu pune mâna pe bani dar indică un furnizor care ar putea livra dispozitivul necesar şi unde pacientul trimite banii într-un cont bancar – atenţie! – pe PERSOANĂ FIZICĂ (caz de acest gen, cu schepsis: “Păreţi om de încredere, trimiteţi la acest cont – N.R./dintr-un alt judeţ – şi eu ]ntre timp fac operaţia că aţi avut noroc, am, aşa, pentru prezentare, chiar un dispozitiv cum e necesar rudei dumneavoastră”).

Deşi, oficial, pacienţii şi-ar putea recupera sumele astfel decontate, practica îi face să se lase pagubaşi: medicii nu pun parafa pe recomandarea de a cumpăra dispozitivele (mai ales dacă iau ei banii cash) iar pacienţii şi aparţinătorii nu-şi permit să reclame nelegalitatea, fiind, cum se spune, cu operatul pe masă…
De-a lungul timpului, şi explicaţiile oferite de conducerea spitalului sunt firave şi par, mai mult, să acopere ciudăţenia. De obicei, sunt invocate pretenţiile pacienţilor care, vezi Doamne, solicită materiale sau dispozitive mai scumpe decât cele care pot fi decontate. Să fim serioşi (luând de exemplu chiar acest ultim caz): câţi dintre pacienţii amărâţi de la ţară, cu pensii de câteva sute de lei, ar face mofturi dacă spitalul le-ar oferi gratuit (aşa cum ar fi normal) toată atenţia, îngrijirile şi dispozitivele necesare?

Citiţi şi: Flagrant cu luare de mită la doctorul Guţu. Şi-au vândut vaca şi tot nu l-au mulţumit!

Mai mult, rămâne cel puţin suspect faptul că, prin procedurile de achiziţii pe care le realizează spitalul, nu se încheie şi un contract cu un astfel de furnizor care, la comandă, să furnizeze toate dispozitiele necesare. În vremuri în care la o comandă telefonică făcută azi după-amiază, curierul rapid trimis din Bucureşti ajunge dimineaţa la uşă cu coletul nu ar fi absolut nicio problemă.
Ba, ar fi, spun pacienţii care, la rândul lor, au devenit bănuitori şi acuzatori: ar fi luate dispositiv exclusive de la firma care ar câştiga licitaţia (poate şi cu preţuri mai mici un pic, nu?) şi nu de ce firmă vrea fiecare doctor în parte.
Chiar şi aşa, mai apare o suspiciune suplimentară, valabilă şi în acest ultim caz care a făcut vâlvă: în documentele de la Spital, ce provenienţă este trecută pentru dispozitivele montate bătrânei operate şi care este regimul financiar pentru acestea?

Probabil la această ultimă întrebare va răspunde Rechizitoriul pe care îl va întocmi Parchetul…

D.V.

Citiţi şi: Flagrant cu luare de mită la doctorul Guţu. Şi-au vândut vaca şi tot nu l-au mulţumit!