Solitar, așa a protestat astăzi un zăneștean care la ora 15 și-a parcat mașina peste drum de Primărie, la doar câțiva metri de sediul Postului de Poliție din comuna nemțeană respectivă. Viorel Dănilă și-a pregătit din timp demersul, și-a prins steagurile României și UE de mașină și apoi a mers în fața Primăriei unde a staționat timp de 15 minute ascultând în boxele autoturismului o transmisie radio dar și Imnul României.
Localnicul din Zănești nu și-a ascuns amărăciunea că mulți șoferi circulau pe Drumul Național fără să se oprească și că nu i s-au raliat mai mulți, chiar din comună: „Cei din Primăria Zănești, stau și privesc pe la colțuri, pe la geamuri. Bravo lor!”.
Viorel Dănilă a participat anul trecut și la protestul din 10 august de la București.
„Vreau să mulțumesc acelor, puțini, care au oprit pe traseu. Ce să spun? Unor moldoveni nu le pasă. Cinșpe minute nu murea nimeni, nu se întâmpla nimica. Este un mesaj pașnic care s-a dorit de către un sucevean, să tragă un semnal de alarmă la ceea ce se întâmplă pe șoselele României. (…) La revedere, România!”.
Comuna Zănești are pe teritoriu ei kilometri întregi de drumuri fără asfalt, astfel că în sezonul ploios parcurgerea acestor străzi sau ulițe este o experiență mai mult decât nefericită (Mesajul sfâșietor al unei mame în doliu: „Domnule Primar, mi-am dus fiul pe ultimul drum prin noroi până la genunchi!”).
Mai jos, în format video, protestul – probabil unic în România zilei de 15 martie 2019 – la care a participat un singur om:
D.V.
sursa video / Viorel Dănilă.
Felicitari domnule Viorel,
Se pare ca dezinteresul celor din Zanesti a atins cote alarmante.Daca au ce bea si mai da primarul anagramat Filip ceva de mancare odata la 4 ani,ei bine,lucrurile merg bine in Romania.Unde sunt locuitorii adevarati din aceasta comuna?Sunt multumiti doar ca au asfalt pana la Traian? Sau poate,le este frica de baietelul-dar mie ce-mi iese- din primarie ?
SOMN USOR ZANESTI,PSD-UL VEGHEAZA LA SOMNUL TAU!