Distribuția mandatelor de consilieri la Piatra Neamț! Cum se va forma noua majoritate care va da viceprimarii?


Alegerile au trecut, încep calculele. Voturile obținute ieri pentru Consiliul Local duc în acest for 6 formațiuni politice (alianțe): PNL, PSD, PMP, USR-Plus, Pro România și Alde.
La prima repartizare a mandatelor, PNL a obținut 6, PSD – 5, PMP și USR – câte 3, Pro România – 2 și Alde – 1. Au fost distribuite astfel 20 de mandate din totalul de 23.
A urmat distribuirea celor 3 mandate și au obținut câte 1 partidele cu resturile (de voturi) rămase cele mai mari: PNL, PMP, ALDE.
La final, distribuția mandatelor arată astfel:
PNL – 7
PSD – 5
PMP – 4
USR – 3
Pro – 2
ALDE – 2.

O majoritate care să dea și cei 2 viceprimari trebuie să strângă minim 12 voturi în CL.
Evident că, având primar dar și cele mai multe mandate, PNL pare a avea prima șansă în a capacita diverse formule de majoritate.
Date fiind animozitățile din ultimul timp de la nivel local dintre PNL și PMP dar și războiul total dintre PNL și PSD (și, subsecvent, ALDE), cea mai strânsă formulă, cu doar 12 voturi, ar putea fi o alianță PNL-USR-Pro.
Ștergerea animozităților cu PMP ar putea duce la o majoritate în 4 formațiuni, cu 16 mandate…
Ar putea fi și formula PNL-USR-PMP, cu 14 mandate…
Dar, în aceste momente, teoretic sunt posibile diverse variante, inclusiv o majoritate care să lase în Opoziție PNL (chiar dacă are primar) și USR. Formula PSD-PMP-Pro-ALDE ar aduna 13 mandate, doar că Liviu Harbuz (liderul și candidatul Pro) a declarat de atâtea ori că „Niciodată cu PSD-Arsene!”

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns