Disensiuni PSD-ALDE la Poiana Teiului


Alianța formată de PSD și ALDE a început să scârțâie serios la Poiana Teiului. Totul, după ce pe data de 19 iulie, primarul Ana Ancuța (PSD) a decis să-i retragă atribuțiile viceprimarului Paul Enache (ALDE). La acel moment, vicele – în același timp și președinte al organizației locale ALDE – a emis un comunicat pe care l-a publicat pe pagina de Facebook a ALDE Poiana Teiului, în care o acuză pe Ana Ancuța că l-a lăsat în mod abuziv fără obiectul muncii. (foto jos)


Totul pleacă de la jumătatea lunii iulie anul trecut, când primarul Ana Ancuța a emis o dispoziție prin care i-a delegat vicelui 13 sarcini. Pe 15 martie anul acesta, primărița a abrogat respectivul document, dar i-a trasat lui Enache alte 27 de sarcini. La patru luni distanță, pe 19 iulie, este emisă dispoziția 140, prin care documentul anterior „își încetează aplicabilitatea” și este revocat.
Potrivit lui Enache, cele trei articole din Legea administrației publice locale invocate în decizia de retragere a atribuțiilor sale nu fac nicio trimitere legală clară asupra măsurii luate. Viceprimarul mai spune că atribuțiile sale au fost preluate de patru persoane, care au fost angajate fără a avea în spate o hotărâre a Consiliului local, așa cum prevede legea. Iar patru persoane plătite pentru a face treaba uneia singure reprezintă o presiune inutilă pe bugetul local.
În urma retragerii acestor sarcini, au fost angajate patru persoane care să preia, în mare parte, sarcinile pe care viceprimarul le avusese până atunci, creându-se o nouă presiune pe bugetul local”, punctează Enache .
De alftel, încă de atunci acesta a precizat că o va acționa în instanță pe primăriță, pentru abuz în serviciu, considerănd că retragerea atribuțiunilor sale s-a făcut cu încălcarea legii.
Contactată de reporterul Vestea, primărița Ana Ancuța a declarat că nu vrea să comenteze în niciun fel situația. „Nu am niciun comentariu de făcut. Eu nu mă bălăcăresc cu nimeni, nici pe Facebook, nici în presă”, a fost replica Anei Ancuța.


Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns