Director pus pe ochi frumoși de PNL fuge de emisiuni nearanjate!

Directorul Valentin Savin de la Publiserv nu este doar un pilos politic ajuns într-o funcție pe care nu o merită (incompetent!) ci și un fricos care nu știe ce scuze să mai bâlbâie ca să scape o emisiune PE BUNE, adică de întrebări și abordări nearanjate care, probabil, nu-i sunt pe plac.
Penibilitatea situației în care s-a plasat acest Savin (explicăm mai jos), nu-l expune doar pe acesta ci și pe cei de la PNL Neamț care, dintr-un anonim agent de vânzări de tablă l-au făcut ditamai directorul interimar la cea mai importantă (și bănoasă) firmă a municipalității pietrene.

Invitat ieri de semnatarul acestor rânduri la emisiunea Vestea Tic-tac de azi de la ora 18 (cu 30 de ore înainte!) Savin a evitat mai întîi un răspuns tranșant, cerând un răgaz de 15 minute… ca să-și consulte agenda. Probabil că i se întîmplă des ca marți la ora 18 să aibă programate întâlniri cu miniștri, cu șefi de state, cu directori adevărați de multinaționale sau alte firme mari, de aceea avea nevoie acel interval de timp care părea mai mult un fel de chițiță de tras de timp sau – de ce nu? – răgazaul necesar pentru a obține vreo binecuvântare (de la partid sau de la vreo rudă?)…

I-am spus că știu că nu are nimic programat pentru marți la ora 18 (!) dar că evident aștept răspunsul lui.

Care răspuns a venit în această formă:

Repet, invitația era pentru azi, 10 august iar scuza cu ședința de CA invocată este despre… 13 august. Adică Savin fuge de o emisiune din ziua de marți scuzându-se cu ceva de vineri, mai concret, o ședință…

Printre rânduri s-ar putea deduce o anumită emoție („pe 13 august îmi expiră mandatul de interimat la Publiserv” – sic!, corect e „mandatul de interimar” sau „interimatul”). O emoție inutilă, ar spune toți cei care au văzut saltul făcut de Savin, de la no-name în ideea de management în Neamț la ditamai funcție de director al celei mai importante firme a Primăriei Piatra Neamț.

Fost activist PACT (adică propagandist pentru Sebastian Burduja și Andrei Carabelea), Savin s-a trezit apoi membru PNL (după ciudata fuziune prin absorbție în care PNL a bătut palma cu un partid-ștampilă).
Așa a ajuns Savin pe listele de consilieri PNL Săvinești (unde, ca de obicei, a cîștigat PSD). Drept e că, după cum spun unii de prin zonă, odată văzut pe liste, Savin nu s-a agitat prea tare împotriva primarului PSD din Săvinești (or fi amici?). Altfel, contul său e plin de postări anti-PSD, dar referitoare la… Dăncilă, Dragnea, în niciun caz la adresa PSD-iștilor din Neamț. Curaj maxim, adică…
Dar a prestat (like, share, postări) pentru candidatul PNL de la Piatra Neamț, Andrei Carabelea.

Albumul foto de mai jos (sursa facebook) arată traseul politic al lui Savin, de la PACT-ul cu „oameni noi în politică” la dragostea subită pentru cel mai vechi partid din actuala politică românească:

Altminteri, ca un veritabil tehnocrat specializat în managementul afacerilor cu lucrări de asfaltare (doar e manager la Publiserv, nu?), Savin nu a ratat nicio ocazie din a se poza (și a arăta public asta) cu noii săi șefi de partid, de la PNL. Din colecția sa nu puteau lipsi poze alături de Ludovic Orban, Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Alina Gorghiu etc…

Ce mai, astfel de poze ar trebui să transmită imaginea unui om puternic, stăpân pe el, bun comunicator, nu a unuia care fuge ca un fricos de o emisiune de care se teme…
Deși, până acum, nu prea au fost la emisiunea Vestea Tic-Tac (cu vreo două excepții) momente care să-i fi durut prea mult pe invitați.

Am putea spune și că poate omul se ferește de presă (totuși e plătit regește din banul public, cu peste 2000 euro net pe lună) în general (adevărul e că în 2 luni nu a binevoit să facă nici măcar o conferință de presă, deși Publiserv primește sume mari de la bugetul local) și că speră să-i crească curajul după câștigarea concursului la care candidează de unul singur pentru funcția de manager (suntem în etapa post selecția de dosare, urmează celelalte probe).

Dar, o simplă căutare pe net, arătă că onor directorul liberal a fost chiar acum câteva zile la o emisiune (la concurență), unde nu era pericol. Chiar și acolo s-a simțit dator să ia cu el un inginer de la Publiserv căruia ba îi spunea să răspundă când întrebările moderatorului („ce lucrări aveți acum?”) erau prea grele, ba îl întrerupea haotic.
Ce-i drept, e vorba de o televiziune taaare apropiată de administrația Carabelea (nu e cazul să mai spunem acum de ce – vezi cum a crescut taxa pentru deblocare roți!).
Și chiar nu-i criticăm pe moderatorii respectivi, că înțelegem foarte bine situația deloc confortabilă în care se află aceștia, că nu e ușor să încerce să transformi niște bâlbe ale invitatului în răspunsuri minim coerente.

Pentru divertisment, puteți urmări mai jos emisiunea respectivă și astfel înțelegeți poate și de ce directorul de la Publiserv (postac și amic al duo-ului Burduja/Carabelea) nu a venit marți la o emisiune la Vestea pentru că… e ocupat vineri.

 

Daniel VINCA

 

Lasă un răspuns