DIICOT, SRI şi Poliţia au atacat o grupare evazionistă

evaziune

În urma a șase perchiziții domiciliare efectuate, duminică, de către  poliţiştii din cadrul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Neamţ, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ, s-a reușit destructurarea unei grupări infracționale organizate specializată în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, formată din trei bărbați cu vârste cuprinse între 45 și 53 de ani și o femeie de 46 de ani.

În urma documentării activităților infracționale și a documentelor ridicate în urma perchizițiilor, polițiștii au stabilit faptul că în perioada iunie –noiembrie 2014, cei trei bărbați, în calitate de administratori, au emis și pus în circulație documente fictive cu caracter financiar-contabil care atestau operațiuni comerciale (livrări) nereale cu material lemnos primar și secundar, în numele a trei societăți comerciale de tip ,, fantomă’’.

Documentele emise au fost înregistrate în contabilitatea unei firme cu sediul în București, administrată de bărbatul de 45 de ani, prin intermediul contabilei acestei firme, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.  În total, prin cele trei societăți fantomă au fost facturate în mod fictiv mărfuri în valoare totală de 145.000.000 lei, cauzând un prejudiciu în sumă de 35.000.000 lei.

Împotriva celor patru persoane, procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire și aderare la un grup infracțional organizat,  evaziune fiscală și spălare de bani, urmând a fi prezentați Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă .

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitatea a B.C.C.O. Bacău și București, I.P.J. Galați și  SRI Neamț.

sursa info: Comunicat Politia Neamt

 

Lasă un răspuns