Dictatura minorității / Dacă e joi, e Şerban Strătilă

Toate regimurile totalitare și-au justificat abuzurile și brutalitatea prin așa-zisa „largă susținere a maselor”, o pervertire, în fapt, a valorilor democrației autentice.Epurările pe criterii politice sau etnice, crimele împotriva persoanelor și a umanității, au fost prezentate supușilor ca un preț mare, dar necesar, pentru atingerea unor scopuri „nobile”.Fie că trebuia creat un „om nou” sau un imperiu „de o mie de ani”, poporul era lipsit de posibilitatea de a-și alege liber conducerea, oferindu-i-se în schimb iluzia că este superior altora, ori că este  proprietar și beneficiar al avuției țării.

Nazismul și comunismul, deși aparent antagonice , și-au găsit  numitor comun în brutalitate, disprețul față de cetățean, delațiunea generalizată și anularea drepturilor individuale.

Sigur, la peste 70 de ani de la înfrângerea nazismului și după mai mult de 25 de ani de democrație (e drept, „originală”!) , s-ar putea spune că , în România, statul de drept s-a instalat pe deplin, iar tendințele totalitare nu numai că sunt aspru sancționate de lege, dar lipsesc cu desăvârșire.Din păcate, cred că lucrurile nu stau deloc așa, și în cele ce urmează aș vrea să justific această afirmație.

Nu vreau să abordez subiectul ascultărilor în masă și al justiției selective bazate pe delațiune, fiindcă  acestea sunt elemente de evidentă sorginte nazisto-comunistă.Cred că o amenințare mult mai mare pentru societatea românească este neînțelegerea evidentă a mecanismelor democratice și lipsa de responsabilitate socială manifestate  atît de aparatul de stat, dar și de  mulți conaționali.

În primul rând, cred că sintagma la modă -„stat de drept” este percepută în mod greșit ca o necesitate de avea instituții de forță puternice!

Expresia originală din limba engleză „rule of law” are un cu totul alt înțeles , pe care eu, personal, fără a fi expert în limba lui Shakespeare, l-aș traduce prin „domnia legii”, sau „supremația legii”!Nici vorbă de „stat” (adică instituții de stat), ci de „lege”, care , în teorie, ar trebui să se aplice tuturor, conform voinței majorității.

Dar, conform zicalei că „teoria e sublimă, dar practica ne omoară”, în România asistăm la domnia legii, dar a „legii bunului-plac”, bazată pe câteva principii :cel care dă din gură mai tare sau e mai violent are dreptate , principiul „corb la corb nu-și scoate ochii” și principiul căpătuielii de clan (de familie, politic, ori profesional).

Astfel, în România, doar „fraierii” mai respectă legea: se umblă cu topoarele prin oraș,se  cerșește și se fură din buzunare la tot pasul, se fac  petreceri în stradă cu muzici de mii de wați putere! Deși plătim bine tot felul de trupe speciale, poliție, jandarmi, poliție locală, toți aceștia , împreună cu alte instituții locale și de stat, sunt incapabili să asigure liniștea și ordinea publică.Când sunt interpelați, găsesc tot felul de motive – nu e bună legislația, nu au dotare și destul personal.În fapt, refuză să-și părăsească zona de confort a slujbelor călduțe și preferă să-și consume liniștiți timpul de în așteptarea tichetelor de vacanță și a pensiilor speciale.

O altă „castă” privilegiată este aceea a funcționarilor și angajaților la stat de tot felul.Legile salarizării, legislația muncii, „punțile” și avantajele de tot felul îi vizează aproape în exclusivitate, fără nicio condiție legată de performanță ori productivitate.Este suficient ca salariații din câteva instituții să iasă în stradă pentru ca Parlamentul, într-un acces grețos de populism , să voteze pe loc o majorare de 20% a salariilor pentru aceștia , fără nicio analiză a domeniului.

Populismul, când e dublat de politicianism, produce și situații aberante, precum acordarea de transport gratuit nelimitat pentru studenți.Dacă în toată lumea civilizată studenții au doar reduceri pentru transportul feroviar, la noi se subvenționează integral, mulți tineri folosind abuziv această facilitate pentru plimbări cu scop turistic și de distracție.Bineînțeles, nimeni nu s-a gândit că o subvenție mai consistentă pentru transport ar fi fost mult mai utilă pentru elevii sau angajații care fac zilnic naveta…

Aceste exemple ar putea continua la nesfârșit: de la pensiile speciale sfidătoare la adresa celor bazate pe contribuție, până la diferența enormă de salarizare între sectorul public și cel privat (ne-corporatist).

Orice categorie socio-profesională care a avut o oportunitate de a-și crea  un privilegiu, a făcut-o fără nicio ezitare,  și fără a considera că are și obligații pe măsură.În mod asemănător, și cei aflați la marginea societății  se consideră liberi de orice îndatorire, dar se folosesc de toate mijloacele pentru a profita de un sistem mult prea îngăduitor.

Astfel, în loc să avem „domnia legii”, trăim într-o dictatură a minorităților de tot felul fiind obligați fie să ne integrăm unei „caste”, fie să căutăm soluții individuale de supraviețuire.

Suntem , cu toții, purtători ai virușilor totalitarismului și  ai orânduirii fanariote și se pare că nu am găsit, încă, un vaccin care să-i combată.Din fericire, cred că mai avem încă persoane care, deși infectate, nu vor dezvolta boala totalitaristă, fiind oprite de educație și de „cei șapte ani de acasă”.

Dacă, printr-o minune, aceștia ar ajunge să decidă soarta țării, am putea aștepta mai liniștiți apariția unui „Edward Jenner” al politicii românești care să ne dea și soluția vindecătoare pentru toți!

Şerban STRĂTILĂ