DGASPC Neamț: Mai mulți bani pentru persoanele cu dizabilități din ianuarie 2018

Peste 19.000 de persoane cu handicap din județul Neamț vor primi din această lună prestații financiare mai mari, sumele majorate urmând a fi încasate în luna februarie, plata fiind făcută, conform legii, în luna ulterioară. Potrivit OUG nr.60/2017, valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități a crescut de la 1 ianuarie 2018, ca urmare a faptului că actualizarea cuantumului drepturilor acordate făcându-se prin raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR), anterior aceste drepturi fiind raportate la Indicele Prețului de Comsum (IPC).

Astfel, valoarea prestațiilor sociale cuvenite persoanelor cu dizabilități este următoarea:

  • Pentru persoanele adulte cu handicap grav – de la 340 leila 450 lei, începând cu 1 ianuarie 2018;
  • Pentru persoanele adulte cu handicap accentuat – de la 272 leila 350 lei, începând cu 1 ianuarie 2018;
  • Pentru persoanele adulte cu handicap mediu – de la 39 leila 50 lei, începând cu 1 ianuarie 2018;

Valoarea prestațiilor sociale pentru copiii cu dizabilități este următoarea:

  • pentru gradul grav – de la 106 lei la 250 lei începând cu 1 ianuarie 2018;
  • pentru gradul accentuat – de la 79 de lei la 150 începând cu 1 ianuarie 2018;
  • pentru gradul mediu – de la 39 de lei la 50 lei începând cu 1 ianuarie 2018;

Tot de la 1 ianuarie 2018 indemnizațiile de însoțitori pentru persoanele cu handicap grav (plătite de ) se majorează de la 1.065 lei la 1.163 lei.

De exemplu: o persoană adultă cu handicap grav cu însoțitor are dreptul la următoarele prestații lunare: 1.163 lei – indemnizația de însoțitor plătită de primăria de domiciliu și 450 de lei prestația plătită de DGASPC Neamț – total 1.613 lei. Un copil cu handicap grav cu însoțitor va beneficia de următoarele presttații: 1.163 lei indemnizația de însoțitor plătită de primăria de domiciliu, 250 lei prestații sociale achitate de DGASPC și 200 de lei, alocația pentru copilul cu handicap plătită de AJPIS Neamț – total 1.613 lei.

La 31 decembrie 2017 în evidențele DGASPC Neamț erau 19.488 de persoane cu handicap, adulți și copii. DGASPC Neamț a achitat în 2017 prestații  și a decontat bilete de călătorie auto și CFR, rate credite subvenționate cuvenite persoanelor cu dizabilități – adulți și copii – în valoare totală de 76,74 milioane de lei, adică aproximativ 17 milioane de euro.