Despăgubiri de la instanță, pentru viceprimarii suspendați nelegal! Nu plătesc Prefectura sau PSD ci contribuabilii din Piatra Neamț…

După ce a stabilit că viceprimarii Mariu Irimia și Alin Lehăduș au fost suspendați abuziv din funcție (prin efectul legii, după ce Prefectura a atacat – la sesizarea consilierilor PSD de Piatra Neamț – în Contencios HCL-urile cu alegerea celor doi), Justiția mai dă o lovitură acelui „complot”, stabilind despăgubirile pe care cei doi trebuie să le primească.
E vorba de vreo 80.000 lei, în total (38.694 lei Irimia, 42.678 lei Lehăduș), adică lefurile celor doi pe perioada cât au fost suspendați.
Bonus, de plătit tot de către Primărie, cheltuieli de judecată de câte 1500 lei, către fiecare reclamant.

Cum s-a ajuns aici, știm:
– PSD a atacat la Contecios și a pierdut; dar a sesizat și Prefectura cerând declanșarea procedurii prealabile,
– Prefectura a declanșat pocedura respectivă, Primăria nu a achiesat la formula amiabilă (anularea HCL-urilor) și Prefectura s-a îndreptat în instanță.
– La momentul respectiv, prefectul de atunci (George Lazăr) a spus că așa au opinat specialiștii, juriștii din Prefectură. Că altfel putea fi temei pentru plângere penală de abuz în serviciu…
– Atacarea în Contencios de Prefectură a celor 2 HCL a dus la suspendarea de drept a celor doi viceprimari până ce instanța a stabilit că aceștia au fost aleși legal.

Sentința de mai sus stailește că aceste despăgubiri trebuie plătite de Primărie.
Dar Primăria are ocazia (o spun în calitate de nespecialist) să se îndrepte apoi spre cei care au dus la producerea situației.
De exemplu spre Prefectură. Și tot Primăria sau Prefectura ar putea să se îndrepte cu recuperarea prejudiciului împotriva consilierilor PSD care au semnat acele sesizări.
Nu doar că așa ar fi normal ci vorbim și de Piatra Neamț, un oraș cu datorii uriașe pe care Primarul vrea să-l îndatoreze din nou acum printr-un nou credit (emisiunea de obligațiuni). Evident că – dincolo de alte speculații legate de subiectul cu obligațiunile – nu e prea plăcut pentru un primar să vrea să facă ceva notabil prin oraș și să să fie blocat de lipsa banilor.
În aceste condiții austere, un buget trebuie chibzuit foarte bine…

Apropos de vinovății, culpe, răspunderi. În ședința de ieri, PSD a avut un amendament foarte interesant pe fond (formulat deficitar pe formă, dar corect în esență) referitor la recuperarea banilor care devin prejudiciu sau cheltuieli de aiurea. Pe aceeași linie, de unde crede PSD Neamț (sau Piatra Neamț, nici nu mai contează) că ar trebui recuperați cei peste 80.000 lei care trebuie plătiți viceprimarilor pentru că unii au forțat de așa manieră ideea de joc politic ducând-o într-o zonă în care comunitatea plătește bani grei pentru mofturi sau cacealmale?

D.V.

5 thoughts on “Despăgubiri de la instanță, pentru viceprimarii suspendați nelegal! Nu plătesc Prefectura sau PSD ci contribuabilii din Piatra Neamț…

  1. Nu va saturati de rafuielilea astea intre partide politice, parca sunteti din filmele cu mafioti, pentru interesul cetateanului pe cand?

  2. Atacul hotilor din PSD in frunte cu sluga lor cocotata prefect Nita continua.

    Au trecut 4 luni si prefectul Nita plantat de hotii din PSD a incasat 800 milioane net din taxele si impozitele noastre.800 de milioane/16 mii de euro furati din taxele si impozitele noastre .HALUCINANT!!!

    In schimbul acestor bani prefectul Nita s-a ocupat de facebook/ucrainience si blocarea orasului Piatra Neamt la cererea hotilor din PSD pe care ii reprezinta cu mandrie pentru ca l-au facut”om”.Nu a facut absolut nimic in acest Judet paraginit de hotiile mafiei PSD -iste.

    Prostitutia si impostura au ajuns repere morale la Prefectura Neamt.

    Jalnic.

  3. Adevarul este altul domnule ziarist! Trebuia facut recurs ca asa zice legea.Da politica e politica.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.