Deschidere “corporatistă” de toată RUŞINEA la H&M: AGLOMERAŢIE CA LA PROMOŢII CU TIGĂI, PERCHEZIŢII CORPORALE ILEGALE, PAZNICI BĂDĂRANI

Evenimentul comercial al anului – deschiderea Magazinului H&M la parterul Complexului Petrodava – s-a transformat, sâmbătă, într-o buluceală de toată jena, cu episoade chiar la limita abuzului, care au arătat că, în fapt a fost o acţiune gândită după metoda corporatistă pentru indigeni săraci.

Întreaga reţetă a inaugurării a fost fix pe şablonul supermarketurilor care speculează sărăcia românilor în general şi a unor categorii sociale în special. Mă refer şi la sărăcie financiară dar şi la cea invocată de Biblie (“Fericiţi cei săraci cu duhul…”).

Spectacolul anunţat şi promoţiile promise au dus la un final previzibil: imaginile au fost trase parcă la xerox ca după inaugurările aglomerate bazate pe promoţii la tigăi şi maşini de găurit. Conducerea magazinului, strategii de PR şi firma de pază au acţionat, la rândul lor, haotic, ca nişte copii de grădiniţă depăşiţi de emoţiile primei serbări. Haos, vraişte, zâmbete comerciale pline de falsitate, bâlbe cât cuprinde – asta a însemnat, în mare, această inagurare. Peste toate astea, se adaugă cazurile punctuale – şi mai jenante – povestite pe facebook sau care circulă deja în folclorul contemporan nemţean, cu fătuce care răspund ca la club (“Nu ştiu, fatăăăăâââ…”), cu câte o scară sau alte materiale uitate pe unde nu trebuie, cu etichete de preţuri care duc în eroare, cu jurnalişti invitaţi la o măslină de protocol şi… PERCHEZIŢIONAŢI (!!!) ca ultimii borfaşi etc.

Iar când un “mare intelectual” cu salopetă de paznic (pardon, agent de pază, că aşa le place să li se spună) îşi mai şi permite să ţipe la un maestru fotograf (între noi fie vorba, mai brand şi mai respectat în oraş decât H&M sau G4S), avem încă o nuanţă a autosuficienţei, indolenţei şi incompetenţei celor care au pus în scenă această inaugurare de toată jenă.

Aşa că, din păcate, mesajul “Bine ai venit H&M la Piatra Neamţ!” trebuie formatat în “Ruşine H&M!

Daniel VINCA / foto: Ioan CLOPOŢEL

GALERIE FOTO – CARUSEL (dacă vezi pozele dispuse liniar, EXCLUSIV una sub alta, da REFRESH la pagina!)

………………………………………………………………………

Background: GHID pentru JURNALIŞTI, CETĂŢENI şi PAZNICI: Firmele de pază NU SUNT ABILITATE PENTRU PERCHEZIŢII CORPORALE!

Am mai scris şi altădată: percheziţiile domiciliare sau corporale sunt clar stabilite de Codul de Procedură Penală şi fac obiectul activităţii instituţiilor de cercetare penală (Parchet, Poliţie). Cu mandat sau în caz de forţă majoră sau de infracţiune flagrantă, fără mandat, aceste percheziţii sunt atributul procurorilor şi poliţiştilor, NU A PAZNICILOR.
Ce faci în caz de exces de zel a unui agent de pază care crede că dacă i-a dat firma baston şi ordin (că sunt idioţi şi în conducerea acestor societăţi) e deja James Bond şi vrea să te controleze în buzunare sau bagaje? Refuzi să fii controlat de “intelectualul în salopetă de paznic” şi îi ceri, civilizat, ferm şi cu voce tare (să audă şi cei din jur) SĂ CHEME IMEDIAT POLIŢIA!
Nu stai să te tocmeşti. Dacă nu cheamă el Poliţia şi nici nu te lasă să pleci, suni tu la 112 şi reclami “LIPSIRE ILEGALĂ DE LIBERTATE”, dând toate detaliile. Când vine echipajul de Poliţie, bineînţeles că nu doar accepţi PERCHEZIŢIA ci ceri chiar tu această procedură. În mod normal de face un proces verbal dar deja ceri să faci şi PLÂNGERE PENALĂ pentru LIPSIRE ILEGALĂ DE LIBERTATE, ABUZ, HĂRŢUIRE etc.

 

Comentarii Facebook

7 thoughts on “Deschidere “corporatistă” de toată RUŞINEA la H&M: AGLOMERAŢIE CA LA PROMOŢII CU TIGĂI, PERCHEZIŢII CORPORALE ILEGALE, PAZNICI BĂDĂRANI

  1. Imi pare rau s-o spun, dar asa cum detest oamenii aia care se-nghesuie, la cimitir, atunci cand se da de pomana, tot la fel, ii desconsider pe cei care, se duc, ca-necatii, la orice deschidere sau promotie, anuntata cu „surle si trambite” pe toate canalele de mass-media. „La pomu’ laudat, sa nu te duci cu sacu’ zice-o vorba inteleapta. Pentru sume infime, unii se duc si se-nghesuie, se calca in picioare, cu asa zisul scop de a economisi cativa leuti. Onoarea, demnitatea, nu se mai gasesc la ei. Cu atat mai mult, cu cat unii, unele arata destul de bine imbracati)e), problema lor nefiind la bani. Nu cred ca saracia-i de vina, cat, SNOBISMUL unora, care se-mbraca cu haine de firma, produse in China si care-ar putea fi gasite la preturi mai mici in alte parti. Sa recunoastem, ca multe fabrici Romanesti de confectii, nu mai produc sub sigla autohtona, deoarece, nu i se mai vand produsele. Daca am invatat ceva dupa ’89 a fost ca tot ce-i cu eticheta straina-i bun iar produsul autohton…..e pentru calici.

  2. Un ziarist ar trebui sa cunoasca, macar cat de cat legile. Bun, nu trebuie sa stie pe de rost toata legislatia. Dar macar principiile generale. Si nu va suparati, dar daca se lasa perchezitionat de orice bodyguard cu 7 clase inseamna ca nu e ziarist ci bagator in seama.

  3. Este o diferenta intre control corporal si o verificare, oamenii au fost rugati sa arate daca au ceva pe sub geasca, mai ales ca multi nu aveau ecusoane. Plus ca ar domnilor jurnalisti sa faceti reportaje prin care sa educati clientii in astfel de evenimente nu sa criticati organizatorii ca au luat masuri pentru a nu se calca oamenii in picioare

  4. Tugulaneala pentru un magazin de kkt . Au stat nemțenii la coada de parca nu mai văzuseră tzoale proaste la preturi proaste.
    Ar fi trebuit concediați din h&m toți cretinii din marketingul de la magazin.
    O alta faza de kkt: intrare pe la parter și ieșire pe la etaj.
    Din ce am văzut duminica, sunt de părere ca sunteți de kkt rău de tot, cum de altfel sunt toate magazinele voastre din țară!
    Iar pentru modul în care v-ați bătut joc de nemțeni, va doresc sa dați faliment!

  5. Pingback: Românii n-au bani, dar stau la cozi pentru haine - The Anne-Marie

  6. Inca traiti in preistoric! E o firma particulara si nu poate fi subiect de presa. Are politicile ei de marketing (observ ca „ziaristii” din Piatra nu au auzit de acest cuvant)…nu v-au bagat mana in buzunar, nu v-a pus nimeni sa intrati.
    Apropo… asta a fost o lectie adevarata de promovare pentru publicul tintit de ei.
    Nu va place…mergeti la cele multe China Shop din oras – investitori adevarati!

  7. @ Pandispan : paguboasa mentalitate ! BA DA…orice firma mare, care vrea sa biznisuiasca, iti baga mana-n portofel ! Nu la propriu, ci prin metode specifice, ca acea pe care o mentionati…..Marketingul ! PR-ul, Advertising-ul agresiv pe orice cale de comunicare, panotajul, flyere in cutia postala, etc. Fara discutie, banul il scoti tu cu manuta din dotare, din portofelul, mai mult sau mai putin garnisit cu bancnote valoroase. Daca le era frica de hoti, trebuiau sa instaleze camere de supraveghere video sau sa foloseasca cerberi in civil, sub acoperire, ca tot se poarta. „saritul” pe client si perchezitionatul, trebuiau sa se faca numai si numai, daca aveau probe irefutabile, asupra vinovatiei unora. Ceea ce s-a intamplat intr-un magazin al unei firme private, indiferent cum s-ar numi aceasta, poate si trebuie sa fie expus in presa. Ca sa stie si publicul target ca pot fi tinta unuor marlanisme.

Lasă un răspuns