DERANJ! Un consilier îi întreabă pe directorii firmelor Primăriei: „Ce aţi făcut cu banii? Ce salarii aveţi?”

Un consilier local din Piatra Neamţ solicită public directorilor firmelor Consiliului Local să-i pună la dispoziţii informaţii şi cifre despre activitatea acestor firme, volumul de lucrări/servicii, organigramă dar şi despre salariile angajaţilor şi, mai ales, ale celor cu funcţii de conducere.

„Solicit public conducerii Societatilor Primariei(C.M.I.URBAN S.A., S.C PUBLISERV S.R.L., S.C.PERLA INVEST S.R.L., S.C.PARKING S.A., S.C.LOCATIVSERV S.R.L., S.C.SALUBRITAS S.A.) sa prezinte de urgenta situatia economico-financiara, sa dea dovada de transparenta si responsabilitate. Avem tot dreptul sa stim ce lucrari au executat, la ce preturi si ce au facut cu banii pe care i-au incasat de la Primaria Mun. Piatra Neamt”, spune consilierul local ALDE, Cătălin Misăilă.
Firmele respective realizează, în mare parte aproape exclusiv cu bani publici sau prin intermediul spaţiilor puse la dispoziţie de Primărie, lucrări sau servicii aproape în regim „monopol”:
-CMI URBAN – amenajări spaţii verzi, administrarea Pieţei Centrale din Piatra Neamţ
-Publiserv – lucrări de asfaltare, reparaţii străzi
-Locativserv – administrare spaţii din patrimoniul municipalităţii, inclusiv Mallul de la Piaţă, Sala Sporturilor, Stadion
-Parking – administrare parcări de reşedinţă
-Salubritas – servicii de curăţenie stradală, administrare Padocul de câini
-Perla Invest – administreaza instalatiile de transport spre P\rtia de Schi, telegondonla şi telescaunul.

Deşi legea obligă firmele respective să facă publice informaţiile respective într-un mod transparent şi clar inclusiv pe siteurile lor, acestea sunt postate (dacă sunt postate) la un mod absolut aiuritor, astfel că nimeni nu înţelege nimic. Inclusiv salariile trebuie publicate trimestrial (tot prin lege!) dar a găsi aşa ceva pe siteurile acestor firme este un exerciţiu SF.
Mai mult, în Consiliul Local Piatra Neamţ s-a votat în acest mandat obligaţia ca aceste firme să publice, în clar, toată plăţile făcute către furnizorii proprii, însă iniţiativa nu s-a dovedit decât o maşinaţiune ieftină de imagine şi circ despre transparenţă pentru că, în acest moment, nici una din aceste firme nu respectă decizia respectivă.

Actualii directori ai firmelor CL sunt şi ei efect al coaliţiei de guvernare din Piatra Neamţ, formată din PNL şi PMP. Unii dintre aceşti directori sunt chiar activişti destoinici, zelul lor fiind reliefat în postările şi imaginile de (pre)campanie electorală iar consilierul local care îi ia la întrebari este membru ALDE.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns