Zilele liderului PLR Neamţ, Ioan Asaftei, ar putea fi numărate la conducerea organizaţiei nemţene. Cele 10074 de voturi şi procentul de 4,53% obţinute pentru candidatul Tăriceanu, plasează organizaţia nemţeană la mijlocul clasamentului intern pe judeţe, din PLR, oglinda aşteptări versus rezultate la Neamţ nu avantajează actuala conducere.
Astfel, procente foarte bune au fost obţinute în Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roman (aproximativ 7 la sută). Numai că dacă pe urban (unde contează mai mult apariţiile tv ale candidatului şi internetul), scorurile sunt rezonabile, pe unele localităţi urbane, PLR Neamţ şi Asaftei au obţinut pentru Tăriceanu… DEZASTRU.
Un întreg pomelnic de localităţi sunt bifate cu sub 30 de voturi, ba unele chiar şi cu mai puţin de 10 voturi. De ce reperul de 30 de voturi? Pentru că, la un Birou Local de partid (9, 11, sau 13 membri), aplicând coeficientul de 3 (cifra medie cea mai mică a numărului de membri de familie), rezultă că într-o comună în care un partid nu obţine 30 de voturi, ori nu are nici măcar birou local, ori îl are doar pe hârtie, ori acei activişti sunt… cu dublă legitimare.
Comune în Neamţ unde PLR a obţinut sub 30 de voturi: Bicaz Chei (25 voturi), Bâra (18), Boghicea (20), Bozieni (20), Cândeşti (24), Dobreni (14), Dochia (19), Dragomireşti (19), Dulceşti (23), Făurei (14), Gâdinţi (29), Ghindăuani (18), Icuşeşti (22), Mărgineni (30), Poienari (23), Rediu (20), Ruginoasa (12), Stăniţa (29), Tazlău (26).
Ca să fie clar: cifrele din parantezele de mai sus NU SUNT PROCENTE CI VOTURI!
Alte vreo 15 localităţi nemţene i-au dus lui Tăriceanu între 30 şi 50 de voturi.
Dar de tot hazul s-a făcut PLR-ul în comunele unde a obţinut de la 10 voturi în jos: Dămuc (10 voturi), Drăgăneşti (9), Oniceni (9), Valea Ursului (9), Văleni (9).
“Acum s-a văzut, real, cu cifre, nivelul de organizare politică pe care îl poate face domnul Asaftei şi ecgipa dumnealui. Jenant! Păi într-o comună (n.r. – Valea Ursului), au fost voturi pentru Tăriceanu, 9 la număr, cât pentru un candidat independent, Rotaru, de care nu a auzit nimeni. Păi domnul Tăriceanu a fost prim-ministru, îl ştie toată lumea, a apărut în campanie de atâtea ori pe posturile centrale şi să ia voturi cât un necunoscut, cât anonimul ăla de Rotaru”, a precizat un fan nemţean al lui Tăriceanu care nu e deloc încântat de rezultatele echipei Asaftei.
“Nu am nimic cu preşedintele interimar, dar face aceeaşi confuzie pe care o comit şi alţii, confundă conducerea unei firme private cu a unui partid. Are o atitudine uşor, să nu-i zic dictatorială, ci de acţionar şi administrator unic, de parcă partidul ar fi un SRL sau un AF. Sunt chestiuni diferite, iar organizarea unui partid de la zero cere nişte abilităţi, timp, umblat prin judeţ. Nu e de ajuns să faci şedinţe cu cei câţiva pe care i-ai adus lângă tine şi să te admiri cum vorbeşti singur şi ceilalţi tac! Sau să te mulţumeşti cu apariţii media acolo unde o dai la pace ieftin cu jurnaliştii, pe o cafea sau o ciorbă…”, a adăugat aceeaşi sursă.
Zilele următoare ar urma să aibă loc la Bucureşti o şedinţă de analiză internă PLR. Dincolo de cifrele de mai sus, o altă problemă care i-ar putea fi imputată lui Asaftei este că la Neamţ aşteptările erau mai mari pentru că, efectiv, la începutul campaniei, PNL era în disoluţie. Altfel spus era un bazin generos de unde PLR Neamţ putea lua şi activişti dar şi voturi.
Dincolo de varianta clasică a posibilului înlocuitor – deputatul Dorinel Ursărescu – pe surse sunt vehiculate şi alte nume. E vorba de alţi doi politicieni din Piatra Neamţ, unul din Târgu Neamţ şi un altul din Roman.
vestea.net
Domnule Vinca, dar sunteti gelos ca nu ati primit si dumneavoastra o ciorba la Hanul Razesului?
ADMIN: Da! Foarte! 🙂