Deputatul Ursărescu – trimis în judecată pentru corupţie

ursarescu

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au hotărâ trimiterea în judecată a :
URSĂRESCU DORINEL, deputat în Parlamentul României, președintele organizaţiei județene Neamț a unui partid politic, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000”, se menţionează într-un comunicat remis mai devreme de ANI.
Respectivul dosar are legătură cu un procedeu de numire a unor persoane în funcţii de conducere la Vamă, procedeu considerat de procurori nelegal, operaţiune în care Ursărescu este acuzat că şi-ar fi folosit influenţa de lider de partid într-un mod nu tocmai ortodox.
În respectivul dosar au mai fost trimişi în judecată şi alţi inculpaţi, funcţionari sau oameni de afaceri. Conform legii, până la pronunţarea unei sentinţe definitive, toţi cei vizaţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Comentarii Facebook

One thought on “Deputatul Ursărescu – trimis în judecată pentru corupţie

  1. Nuuuu! Chiar asa asa? Nuuuu… e o gluma de Craciun? Un om asa de cinstit…. LA PUSCARIE TICALOSULE!!!!!!!

Lasă un răspuns