Deputatul Rotaru: „AUTOSTRADA A8 MERGE ÎNAINTE!”

Deputatul Alexandru Rotaru desfiinţează acuzele aduse în ultimul timp de reprezentanţii Opoziţiei referitoare la subfinanţarea proiectului pentru Autostrada Moldova-Ardeal şi spune că Ministerul Finanţelor şi-a luat angajamentul să vireze orice sumă solicitată de Ministerul Transporturilor, pentru acest proiect.

<<AUTOSTRADA A8 MERGE ÎNAINTE!
După cum a declarat duminică 3 februarie, ministrul finanțelor, domnul Eugen Teodorovici, pentru A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, autostrada Unirii, care va lega Moldova de vestul ţării, se vor aloca toate sumele cerute de Ministerul Transporturilor.
Astfel că, contrar tuturor declarațiilor făcute de diferiți parlamentari din opoziție care, ca în majoritatea cazurilor, s-au precepitat să „arunce” în spațiul public dezinformări, doresc să vă anunț că A8 – Autostrata Unirii merge înainte!
Toți parlamentarii din județele prin care trece această autostradă s-au unit și au pus pe primul loc obiectivul regional major care ar dezvolta întreaga zonă a Moldovei.
Așa cum am mai spus, autostrada este o necesitate și un bun de care toți cetățenii trebuie să se bucure. O autostradă odată construită nu vine nimeni să ți-o mai ia.
Datorită celor care au avut încredere în noi și ne-au votat suntem astăzi în ParlamentulRomâniei. Suntem parlamentari pentru a servi poporul care ne-a trimis să-l reprezentăm cu cinste>>., apune Rotaru într-un mesaj transmis public.

Deputatul social-democrat a anunţat şi premiera că fondul de pensii nu este pe minus dar şi alte noutăţi din draftul de buget: <<Ca o completare, 2019 este primul an în care nu există un deficit în ceea ce priveşte fondul de pensii, iar bugetul alocat educaţiei creşte faţă de anul trecut cu aproape 50%>>.

D.V.

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Deputatul Rotaru: „AUTOSTRADA A8 MERGE ÎNAINTE!”

  1. XXXXXXXXXXXXXXX

    Admin
    xxxxx = cenzurat
    Din acest moment, nu va mai intra niciun singur comentariu in care folositi limbaj agresiv, insulte, epitete, incadrari penale nesustinute de sentinte etc.

Lasă un răspuns