Deputatul Leoreanu, la raport!

Deputatul Laurentiu Leoreanu si-a prezentat la sediul Partidului National Liberal din Roman raportul de activitate ca parlamentar pentru pentru perioada 2016-2020.

„Astfel, printr-o bună relație construită cu forurile decidente, am reușit deblocarea unor proiecte importante pentru municipiul Roman, zona metropolitană și pentru județul Neamț. O parte sunt deja finalizate, iar altele urmează pașii necesari implementării propriu-zise!

Doresc să amintesc doar câteva:
* refacerea integrală a covorului asfaltic pe sectorul din E85 care traversează județul Neamț, inclusiv tronsonul de pe raza municipiul Roman, precum și pe strada Bogdan Dragoș, din fonduri guvernamentale.
* obținerea de fonduri suplimentare pentru comunitățile locale, prin rectificări bugetare la nivel guvernamental, necesare atât pentru investițiile curente, cât și în lupta cu pandemia de COVID19.
*deblocarea proiectului de renovare a ”Casei Celibidache”, aflat acum în etapa de licitație pentru proiectarea și execuția propriu-zisă.
*deblocarea și reactualizarea proiectelor de interes în zonă – digul de pe râul Siret, dinspre localitatea Gâdinți și Faleza pe râul Moldova, pe aria localității Roman.
*introducerea zonei Roman în Strategia de Dezvoltare Națională, cu statutul de nod logistic, astfel încât firmele care vor analiza acest document să înțeleagă importanța acestei zone, atractivă pentru investiții. ” a mentionat deputatul Laurentiu Leoreanu.

Puteti urmari intreaga declaratie a acestuia in urmatorul clip.

Lasă un răspuns