Deputatul Ioan Munteanu: Posibil ca un dosar pe retrocedări să apară şi la Neamţ

ioan munteanu

Deputatul social-democrat Ioan Munteanu nu exclude posibilitatea ca un dosar pe retrocedările masive de terenuri să apară şi în judeţul Neamţ. Întrebat despre această variantă, din calitatea sa şi de fost director la Cadastru, Ioan Munteanu a răspuns: “Posibil să apară. Atenţie, spun posibil, că vedem că nu se ştie niciodată”.

Deputatul Munteanu a amintit, în acest context de discuţiile controversate legate de retrocedări masive către Mănăstirea Neamţ, de mii şi mii de hectare: “Aţi auzit şi dumneavoastră, a scris şi presa, de drepturi de proprietate reconstituite nu pentru proprietăţi anterioare ci pentru terenuri care fuseseră administrate sau aflate în folosinţă”.

Ioan Munteanu a amintit şi de un episode mai vechi, când stareţul Pimen de la Putna i-a dojenit pe aleşi chiar în Parlamentul României: “A venit la tribună, şi aşa, direct, ne-a drăcuit. Daa, ne-a afurisit, cum spuneţi dumneavoastră, dar a fost totuna”.

Cele mai masive retrocedări de terenuri, mai ales păduri, au avut în Neamţ ca beneficiari lăcaşuri de cult (Mănăstirea Neamţ, Agapia, Pângăraţi), fie pe prinţul Dimitrie Sturdza.

Înainte de “valul retrocedărilor”, pădurile statului ocupau în Neamţ 253.869 de hectare. Acum, prin documente de la Comisia Judeţeană de fond funciar sau prin decizii ale instanţelor, mai mult de o treime au ajuns la alţi proprietari, Romsilva Neamţ deţinând în acest moment 165.329 hectare de pădure.

Ioan Munteanu este deputat, la al treilea mandat, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Printre altele, a fost şi Director al Oficiului pentru Cadastru, şi prefect al judeţului.

Daniel Vinca

 

4 thoughts on “Deputatul Ioan Munteanu: Posibil ca un dosar pe retrocedări să apară şi la Neamţ

  1. Se spunea in presa locala acum citiva ani ca Dumitru Sturza ar fi primit in zona Hangu in loc de 14 000 de hectare de padure ,65 000 hectare pe care le-a vindut imediat firmei austriece care a lasat dealuri goale prin Bacau,Mehedinti,Gorj s.a. DNA-ul nu zice nimic???

  2. Da sunt probleme destule in aceasta speta. Amintiti-va si de procesele ce au avut loc in legatura cu terenuri si chiar casa memoriala M. Sadoveanu ! Pe Valea Muntelui s-a furat in draci !

  3. Tot lemnul de calitatea 1 ajunge la firma austriaca gigant Holzindustrie.Firmele romanesti de prelucrare a lemnului au dat faliment.

  4. Mai oameni buni,austrieci ăștia care defrișează in nestire o fac singuri,vin cu austrieci de-ai lor,nu cu scursurile societăți noastre,nu cu lingăi,nu cu trădători de neam,nu cu vindeți pentru o țuica sunt in stare sa roadă cu Dinți la rădăcina copacilor sa-i satisfacă pe austrieci,ei,austrieci nu au nici o vina,dacă te duci la ei sa faci asa ceva,te împușca,orice austriac de da in primire numai dacă urinezi la rădăcina unui copac,dar sa i-l tai,pe ce lume trăiți.

Comments are closed.