Deputatul de Neamţ a implorat să nu-i fie aprobată arestarea preventivă

udrea

Elena Udrea şi-a dat mai devreme, în Camera Deputaţilor, proba inconsecvenţei. După ce ani de zile, pe cazurile adversarilor politici, a tot spus că Parlamentul nu trebuie să fie pavază împotriva urmăririi penale sau chiar a arestării preventive, când a venit vorba despre propriul caz, Elena Udrea a cerut sprijinul SĂ NU FIE ARESTATĂ. Nuanţat vorbind, Udrea le-a cerut deputaţilor să încuviinţeze urmărirea penală în ce o priveşte, “dar, vă rog, să nu încuvințați cererile de arestare preventivă”.

Rugămintea adresată colegilor de Legislativ de a o scăpa de cătuşele arestului preventiv a intervenit ca urmare a faptului că Elena Udrea a venit în fața Parlamentului pentru a-și susține cauza, în condițiile în care DNA a formulat 3 cereri de arestare preventivă pe numele său și 3 solicitări de urmărire penală.

“Am privit cu o săptămână urmă la tot ceea ce s-a întâmplat în cazul meu(…) Îmi asum tot ce am spus și vă zic că am spus adevărul pe care eu îl știu.
Mă aflu în situația de a avea libertatea sau de a fi conduși cu toții de instituții de forță ale statului prin metode oculte.
Dragi colegi, nu vă cer să fiți alături de mine, să vă asumați războiul meu. Aveți familii, aveți probleme, dar vă spun că trebuie să tragem o linie. Colegi parlamentari, vă spun azi că fiecare om are dreptul de a-și susține nevinovăția. De aceea, vă rog să încuvințați solicitările de urmărire penală pentru a lăsa justiția să-și urmeze cursul, dar, vă rog, să nu încuvințați cererile de arestare preventivă (…) Se vrea reducerea mea la tăcere! Elena Udrea trebuie să tacă. Adevărurile pe care eu le pot spune sunt periculoase pentru unii.
Stimați colegi, dosarele în care sunt implicată nu au un caracter politic, dar cred că sunteți de acord că este o situație excepțională. Cererile de arestare preventivă au venit după ce am formulat acele acuzații împotriva mea după ce am făcut denunțul împotriva domnului Coldea, nu înainte!”, a spus Udrea.