Deputatul Cozmanciuc și Vlad Marcoci, trimiși în judecată de DNA pentru trafic de influență

Deputatul Mugur Cozmanciuc (președinte PNL Neamț) și Vlad Marcoci (fost președinte CJ Neamț și PNL Neamț în epoca Tăriceanu și mai apoi deputat PSD și președinte executiv PSD Neamț) au fost trimiși în judecată, de procurorii DNA Bacău pentru o faptă încadrată de anchetatori la trafic de influență, anunță un comunicat al instituției anti-corupție.

<<Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
COZMANCIUC CORNELIU-MUGUREL, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

MARCOCI VLAD, la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.
Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri.
Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019>>, menționează DNA.

Rămâne de văzut cine este persoana fizică (administrator de firmă comercială), reacțiile celor implicați și finalul acestui proces.

V.N.

2 thoughts on “Deputatul Cozmanciuc și Vlad Marcoci, trimiși în judecată de DNA pentru trafic de influență

  1. In sfarsit,o veste buna de la DNA venita sa ne ridice moralul.
    Poate ne scapa de acesti hoti care polueaza de zeci de ani cu smenuri si trafic de influenta ”politica” din acest judet.
    Asteptam si verdictul in cazul lui Chitic si uite asa poate scapam odata pentru totdeauna de acesti paduchi care au sifonat banii acestui Judet/oras de cand au intrat in ”politica”.
    E un inceput,multi hoti mai sunt de ”prins” in PSD/PNL/PMP.
    Hai DNA ca se poate.

  2. Nu va faceti sperante desarte! Acesta e un joc de imagine facut de DNA. Cum puteti crede ca DNA-ul care e in subordinea Presedintelui Iohanis ai va baga in puscarie pe PNL-isti?

Lasă un răspuns