Deputatul Arsene pune tunurile pe Iohannis

arsene

Deputatul PSD Ionel Arsene a afirmat că principiile politice ale lui Klaus Iohannis sunt minciuna și Traian Băsescu. Alianța Creștin Liberală a fost predată personajului care a produs cel mai mult rău acestei țări și de care românii nu mai reușesc să scape.

„Liberalii au fugit de Traian Băsescu până și l-au ales președinte de partid. Căci da, realitatea este că adevăratul conducător al PNL și în cele din urmă al Alianței Creștin Liberale este Băsescu, nu Klaus Iohannis, care a devenit doar o păpușă mânuită de cel ce nu mai vrea sub nici o formă să renunțe la putere. Dar nu pot să nu mă întreb ce vină au românii. Ei cu ce au greșit de nu mai scapă de cel care este responsabil pentru cea mai neagră perioadă din istoria României? PNL și PDL l-au scos din izolare pe Traian Băsescu și l-au băgat pe ușa din dos în viața românilor.

Programul politic al lui Klaus Iohannis se bazează pe două principii: unul este cel al minciunii, al doilea este ‹‹soluția Băsescu››. Am văzut cum candidatul ACL a negat vehement că ar fi avut întâlniri cu mentorul său de la Cotroceni, după care publicul a putut vedea dovezi clare că Iohannis răspunde la orice oră chemării acestuia. Cu această ocazie, primarul Sibiului și-a pierdut și bruma de credibilitate pe care o avea din poziția de candidat la Președinție. Apoi, deja a devenit clar că ACL a fost predată lui Traian Băsescu, pe care l-au declarat unica soluție pentru succesul lor politic. Acesta este viitorul pe care Iohannis și ai lui îl promit românilor: mulți ani de-acum încolo cu același om care a împins românii în sărăcie, care le-a ignorat votul și care a dezbinat o societatea întreagă doar pentru a nu pierde puterea”, afirmă deputatul Arsene.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns