Deputata Mara Calista despre neplata salariilor la Protecția Copilului: „Guvernul a dat banii, Consiliul Județean – nu!”

Deputata liberală Mara Calista (care acum candidează pentru un nou mandat pe lista PNL Neamț) explică faptul că neplata salariilor angajaților DGASPC (inclusiv însoțitorilor persoanelor cu handicap) este vina nu a Guvernului (cum acuza Ionel Arsene) ci a Consiliului Județean care nu a virat propria contribuție pentru bugetele de salarii. Adică fix a instituției conduse de Arsene!

Într-un comunicat remis către media, Mara Calista explică faptul că aceste bugete de salarii sunt făcute din mai multe surse și că în timp ce Guvernul a dat peste 60%, șeful CJ Neamț a preferat să facă tărăboi și să mintă:

 

Ionel Arsene minte cu privire la situația DGASPC. Uitați dovada! 

Din păcate, asistăm în ultima perioadă la un mod de a face campanie care nu face cinste niciunui politician: joaca cu veniturile și viața oamenilor, lipsindu-i pe aceștia de sumele necesare pentru traiul zilnic și pentru acoperirea celor de trebuință (credite, medicamente, cumpărături curente etc).

Da, aceasta este situația salariilor reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Legea este foarte clară atunci când spune, conform art. 51 alin. (10), că “finanțarea măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului sau al autorității administrației publice locale la nivel de municipiu, oraș sau comună, după caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinație, în proporție de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii și protecției sociale”.

Conform art. 127 alin. (1) din legea 272/2004, “finanțarea sistemului de protecție a copilului se asigură din:

  1. Bugetul de statîn limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate cu această destinație;

  2. Bugetul județului, respectiv al municipiului București – în completarea cuantumului prevăzut la lit. a), pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare a serviciilor, din venituri proprii sau sume defalcate”.

Prin Legea bugetului de stat nr. 5/2020, Guvernul României a alocat 50% din sumele necesare finanțării serviciilor sociale din sistemul de protecție socială, respectiv 14.684 mii leiși 12.718 mii lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat, sumele acordate au ajuns la nivelul de 60% din totalul estimat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv 22.650 mii lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și 31.269 mii lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap”.

Deputata liberală explică apoi, că, în acest context, toată campania publică dusă de Arsene nu a fost decât o regie ca el să pozeze (nu ar fi prima dată!) ca salvator deși în final nu trebuia să facă decât ce âl obligă legea: să deblocheze banii de la bugetul județului:

<<La momentul prezent, toate sumele care au fost plătite sub formă de salarii angajaților DGASPC Neamț au fost asigurate prin bugetul de stat, bugetul local necontribuind cu sumele cu care era obligat să contribuie pentru acoperirea acestor cheltuieli până la finalul anului.

Acțiunile de dezinformare cu privire la această situație nu ajută absolut deloc această comunitate de aproximativ 1400 de persoane care nu și-au primit veniturile. Mai mult, declarațiile politice de “salvare eroică” a situației alocând banii de la nivel județean nu sunt decât un dispreț față de salariații DGASPC Neamț care trebuiau să aibă aceste venituri certe din partea Consiliului Județean.

Acesta este motivul pentru care Instituția Prefectului a înaintat în data de 22.10.2020, prin adresa nr. 16077, o solicitare Ministerului de Finanțe în sensul verificării modalității și procedurii de constituire a bugetului pentru fondul de salarii și cheltuieli către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț în sensul respectării prevederilor Legii nr. 500/2002 cu privire la finanțele publice. Totodată, se solicită clarificări cu privire la modalitatea prin care s-au cheltuit banii din bugetul Consiliului Județean Neamț în legătura cu plata salariilor către DGASPC Neamț.

În încheiere, nu pot să nu mă întreb cum președintele Consiliului Județean declara tocmai ieri, 30 Octombrie, la câteva zile după adresa Prefectului județului Neamț adresată Ministerului Finanțelor Publice cu privire la posibile nereguli ale alocărilor financaire la nivelul acestei instituții, că prin metode specifice,  a reușit domnia sa să găsească sumele necesare pentru acoperirea, atenție, a maximum 2 luni privind veniturile angajaților DGASPC Neamț>>.

D.V.