Deputata Dumitrina Mitrea (AUR): „Comasarea alegerilor este nelegală. PSD și Toni Greblă vor să blocheze votul în diaspora!”

Deputata Dumitrina Mitrea consideră nu doar că discutata comasare a alegerilor este nelegală ci acuză public PSD-ul și pe Toni Greblă (activist PSD numit de partid în fruntea AEP) că pregătește un scenariu prin care să blocheze votul românilor din Diaspora (schemă care amintește de alta similară, făcută pentru a-l ajuta pe Ponta să ajungă președinte.
Deputata Mitrea a făcut respectivele acuze în conferința de presă susținută la sediul AUR Neamț în urmă cu 3 zile. În afară de schema deja cunoscută cu număr insuficient de secții de votare, Mitrea spune că PSD și Greblă pregătesc o nouă opreliște pentru românii din Diaspora care ar vrea să voteze, condiționând în mod nelegal exercitarea dreptului la vot de existența vizei de reședință în acele state.

„AUR a făcut un protest la AEP cu privire la măsurile ilegale analizate.
Mult discutata comasare, lipsa de predictibilitate a întregului process electoral precum și numărul insuficient de secții de votare din Diaspora riscă să transforme anul electoral 2024 într-un fiasco.
Este cazul ca AEP, ca garant al bunei desfășurări a alegerilor, să-și ia în serios rolul i să pună capăt acestei debandade (…)”, spune deputata Mitrea.

Parlamentarul AUR devoalează și stratregia care ar fi un atac frontal la dreptul consituțional de a alege: „Pe lângă proiectul de comasare, PSD, în frunte cu Toni Greblă, mai urmaresc cateva lucruri periculoase pentru democrație. Printre acestea se numără și interzicerea la votul pentru europarlamentare a votului în diaspora pentru cei care nu au reședință acolo, lucruri care ne-au fost semnalate de către românii din Diaspora.
La alegerile europarlamentare ca și la cele prezidențiale, românii pot vota oriunde iar votul nu poate fi îngrădit. Colegii noștri din Anglia și Italia au fost chemați la ambasade să primească instructajul pentru alegeri și asta li s-a spus, că românii trebuie să aibă reședință în respectivul stat”.

Dumitriva Mitrea anunță că AEP pregătește o altă măsură controversată, externalizarea serviciilor IT.

Cine este Toni Greblă

Toni Greblă a fost senator PSD, judecător la Curtea Constituțională între 2013 și 2015, secretar general în Guvernul Dăncilă iar în prezent prefect al Capitalei, anunță hotnews.ro.

Greblă a fost senator PSD în legislatura 2008-2012 din partea PSD și reales la alegerile legislative din 2012 ca senator de Gorj. A fost numit de Senat judecător al Curții Constituționale, în decembrie 2013, pentru terminarea mandatului judecătoarei Iulia Motoc, care a demisionat pentru a deveni judecător CEDO.

În 2015, Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă (trei infracţiuni). Greblă, din postura de senator și ulterior judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), ar fi pretins şi primit de la un om de afaceri un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro, susținea DNA.

În 2018, fostul judecător al Curţii Constituţionale a fost achitat, în primă instanță, de Înalta Curte. Instanţa a decis şi ridicarea sechestrului dispus de procurori în acest caz, iar în 2019 a fost achitat definitv.

Toni Greblă a fost propus pentru șefia AEP în 2023 de către PSD.

Diaspora, „faultată” și de Ponta

Românii din Diaspora au fost ținta unei manevre imorale și ilegale și în 2014, la alegerile prezidențiale care i-au opus pe Victor Ponta (premier în funcție) și Klaus Iohannis. La acel moment, „laboratorul Ponta-Dragnea” a vrut să diminueze impactul negativ electoral anti-PSD care era estimat în voturile românilor din Diaspora așa că respectivii au procedat la o micșorarea a numărului de secții din străinătate. Și la o reașezare a acestor secții, în sensul că zone cu comunități mari de români nu aveau secții de votare și doritorii de vot erau nevoiți să facă sute de kilometri până la secțiile de votare.
Cu toate acestea, românii au mers masiv la vot, au pozat și filmat cozile infernale asigurate de administrația PSD și totul s-a întors ca un bumerang împotriva lui Ponta. 89,7 la sută a obținut Iohannis în Diaspora, față de doar 10,3 la sută Ponta.
Întâmplător sau nu, Victor Ponta este acum consilier al… premierului Marcel Ciolacu.

Mai jos, în format video, întreaga conferință de presă susținută de deputata Dumitrina Mitrea:

 

D.V.