Deputata Calista și Prefectul Lazăr, în tabăra pro-Cîțu! Vor să scape PNL de Orban!

Doi membri de vază ai organizației PNL Neamț au fost astăzi în tabăra celor care au susținut anunțarea candidaturii lui Florin Cîțu pentru funcția de președinte PNL. Este vorba despre deputata Mara Calista (rândul 2, în foto) și despre prefectul George Lazăr (care este și secretar general al PNL Neamț – rândul 5-6).

<Premierul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, adăugând că partidul are nevoie de un „suflu nou”.
Cîțu a făcut anunțul de pe scările sediului PNL, înainte de Consiliul Național, iar alături i-au stat zeci de lideri liberali care vor să îl dea jos pe Ludovic Orban>, anunță stiripesurse.ro.

Deputata Mara Calista a și postat deja o declarație pe internet cu privire la acest eveniment: <Astăzi, prim-ministrul Florin Cîțu și-a anunțat candidatura pentru campania internă a Partidului Național Liberal. Începe schimbarea pe care o așteptam cu toții, începe acea perioadă în care tinerii, femeile, performanța și experiența își vor spune cuvântul.
Felicitări echipei și mult succes în această campanie internă a bunului simț și a prezentării unei viziuni pentru #Româniamea>.

Întrebat de Vestea dacă prezența lui a fost un gest personal sau a reprezentat organizația PNL Neamț (dată fiind și funcția de SG al PNL Neamț), Prefectul George Lazăr a răspuns: „Am fost ca un om care fac politica liberală de foarte multi ani la invitatia dl Premier Florin Citu si imi face o deosebita onoare sa fac parte din echipa domniei sale…”. 
La observația jurnalistică cum că nu a fost vorba de o reprezentare nici a organizației și nici a președintelui interimar Eugen Țapu, Lazăr a precizat: „Da este corecta afirmatia. Dar nu cred ca imi trebuie un mandat ca sa fiu in echipa Premierului. Imi trebuie vointa, viziune, si in mod cert, si vointa/dorinta Premierului de a fi langa el. Am mers cu drag la in invitatia Premierului Romaniei. Asta conteaza si acesta e adevarul”

Mai jos, lista celor prezenți astăzi la anunțul făcut de Cîțu, așa cum a fost ea prezentată de presa centrală:

1. Raluca Turcan, ministrul Muncii, președinte PNL Sibiu

2. Lucian Bode, ministru de Interne, președintele PNL Sălaj

3. Virgil Popescu, ministrul Energiei, președintele PNL Mehedinți

4. Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, senator de Dolj

5. Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș și președinte PNL Maramureș

6. Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL

7. Robert Sighiartău, deputat și secretar general PNL

8. Dan Vîlceanu, deputat și presedintele PNL Gorj

Citește și: VIDEO Cum l-a umilit Florin Cîțu pe Ludovic Orban la anunțul că vrea să îi ia locul

9.  Alina Gorghiu, senatoare de Timiș

10. Emil Boc, primar de Cluj-Napoca

11. Daniel Buda, europarlamentar

12. Adrian Cozma, deputat și președintele PNL Satu-Mare

13. Cătălin Boboc, secretar de stat în Ministerul Muncii, președintele PNL Brăila

14. Pavel Popescu, deputat, președintele PNL Sector 4

15. Cristian Băcanu, deputat, președintele PNL Sector 5

16. Mara Mareș, președinte TNL

17. Vergil Chițac, primar Constanța

18. Marcel Romanescu, primar Târgu-Jiu

19. Gheorghe Flutur, președinte al CJ Suceava și președinte PNL Suceava

20. Daniel Fenechiu, senator de Bacău

21. George Lazăr, prefectul județului Neamț

22. Tudor Polak, deputat și președinte al PNL Vaslui

23. Alin Ignat, consilier de stat, prim-vicepreședinte TNL

24. Gheorghe Pecingină, deputat de Gorj

25. Daniela Câmpean, președintele CJ Sibiu

26. Stelian Bujduveanu, viceprimar București

27. Mara Calista, deputată de Neamț

28. Ștefan Stoica, deputat și președinte PNL Dolj

29. Florin Roman, deputat și vicepreședinte PNL

30. Ion Lungu, primarul municipiului Suceava

31. Hubert Thuma, presedintele CJ Ilfov și președintele PNL Ilfov

32. Victor Paul Dobre, vicepreședinte PNL

33. Monica Anisie, senatoare și președinte PNL Sector 2

34. George Tuță, deputat de Ilfov

35. Cristian-Augustin NICULESCU-ŢÂGÂRLAŞ, senator de Maramureș.

36. Vasile Lupu, președintele CJ Constanța

Lor li se adaugă Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, Horațiu Gorun, secretar general al guvernului, și Mircea Abrudean, secretar general adjunct al guvernului.

D.V.