Deputata Bulai trage un semnal de alarmă! „Ce se întâmplă cu pacienții Covid după externare?”

Deputata nemțeană (PSD) Oana Bulai cere decidenților din sistemul de sănătate românesc să nu rezume lupta cu tratarea pandemiei Covid 19 doar la rezolvarea pe moment a pacienților fără să ia în calcul și sechelele care rămân în urma SarCov.

<<Despre preocupările mele în privința sănătății românilor și ce consider că ar trebui să reprezinte o prioritate pentru Ministerul Sănătății și guvernanți!

Dragii mei, împărtășesc cu voi îngrijorarea imensă pe care o am cu privire la cei bolnavi de Covid-19 și familiile lor. Empatizez enorm cu cei care au fost afectați de această boală și cu cei dragi lor. Nu înțeleg de ce nimeni nu vorbește despre aceste lucruri, și anume: afectarea psihicului bolnavului de Covid-19, imposibilitatea familiei de a lua legătura cu bolnavul și cu medicul care se ocupă de el, tratamentul post-Covid.

Vreau să atrag atenția asupra acestor lucruri, pentru că bolnavii de Covid-19, după 14 zile de internare sau izolare, sunt tratați ca și cum ar fi fost vindecați după o „simplă răceală” (vorba unui contemporan celebru).

Oare nimeni nu s-a gândit și la monitorizarea pacienților post-externare?

Realitatea este că majoritatea dintre ei continuă să se simtă foarte rău, starea plămânilor lor continuă să se degradeze și ajung, din nou, la un spital, acolo unde, de cele mai multe ori, personalul medical nu știe ce să le facă. Deși nu sunt spitale Covid-19, familia în continuare nu are acces la bolnav, ceea ce duce la o stare a pacientului și mai rea, fizică și psihică>>, spune Oana Bulai.

Deputata social-democrată solicită ferm să fie acordată mai multă atenție (inclusiv pe latura de informare) aparținătorilor dar mai ales bolnavilor care au o luptă grea de dus și după însănătoșirea formală, de moment.

<<Bolnavii de Covid-19 au nevoie, în primul rând, de familie să îi încurajeze pentru că își pierd dorința de a mai lupta cu boala. Nu dau vina pe medici, pentru că sunt depășiți de situație. Îi întreb respectuos pe domnii care se ocupă de gestionarea pandemiei, dacă ei își pun astfel de întrebări și dacă au gândit soluții. Par total rupți de realitate!!!

I-aș ruga pe cei responsabili să răspundă la o serie de întrebări pe care mulți dintre noi le avem:

❗️de ce nu există personal în spitalele Covid-19 responsabil cu aducerea la cunoștința familiei a stării pacientului?

❗️personalul din spitalele care nu sunt suport Covid-19 a fost pregătit pentru a vindeca pacienții care au avut virusul?

❗️dacă sunt cunoscute implicațiile agravante asupra stării psihice a pacienților, de ce nu există în spitale un psiholog care să vorbească cu bolnavii, să îi consilieze și să îi ajute să lupte în continuare cu această boală?

❗️de ce nu li se permite familiilor să își viziteze bolnavul, în spitalele care nu sunt Covid-19, dacă ei nu mai sunt pozitivi?

Aceste întrebări, odată cu începerea sesiunii parlamentare, le voi adresa și celor din Ministerul Sănătății, dar și Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru că oamenii au nevoie de răspunsuri!

În jurul nostru mor zilnic oameni din cauza Covid-19, unii dintre ei fiind declarați vindecați. Cunosc multe persoane care și-au pierdut părinții, bunicii, frații sau copiii. Așteptam de la acest Guvern, de la actualul ministru al sănătății ca, după alegeri, să se preocupe mai mult de sănătatea cetățenilor, nu de lupte politice.

Aș vrea să văd cum reprezentanții Guvernului caută soluții, în mod continuu, să îmbunătățească de la o zi la alta procedurile de funcționare a spitalelor, astfel încât, cu toții să simțim că statul are grija de noi.

Eu voi fi cu ochii pe toate acțiunile Guvernului! Pentru că îmi pasă și acesta cred că este rolul celor trimiși de oameni în Parlament să îi reprezinte!>>, mai spune Oana Bulai.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Deputata Bulai trage un semnal de alarmă! „Ce se întâmplă cu pacienții Covid după externare?”

  1. Inainte de toate intrebarile pline de”compasiune” cu care doamna Bulai”deputat” din partea PSD,ne-a”obisnuit”,partid care a fost la guvernare 9 ani in Romanica le pune cu regularitate ar putea sa ne raspunda la cateva concret vizavi de partidul din care face parte?

    De ce nu avem spitale noi in Romania dupa 9 ani de guvernare PSD?
    De ce nu avem autostrazi in Moldova/Romania dupa 9 ani de guvernare PSD?
    De ce PSD a dat pensii speciale si de serviciu care sunt un furt din banii publici si o discriminare mizerabila vizavi de toti cetatenii care castiga pensie din contributii?
    De ce PSD a ”permis” ca unii cetateni ”speciali” din aceasta tara sa iasa la pensie pe la 40 de ani iar noi restul la 65 de ani?
    De ce PSD a marit aberant numarul de angajati bugetari si salariile lor care au ajuns sa fie cu 40% mai mari decat cele de la privat?In ce tara din lume mai exista asa ceva?Pe ce baza s-a facut aceste mariri avand in vedere ca 98% din banii colectati la buget se duc pe salarii si pensii?Unde sunt banii de investitii?
    De ce dupa 9 ani de”guvernare”PSD Romania arata ca o tara din centrul Africii?
    De ce dupa 9 ani de guvernare PSD Romania are cea mai mica rata de absorbtie a fondurilor UE din Europa?
    De ce dupa 9 ani de guvernare PSD Romania a ramas cu jumatate din fondul forestier?

    In intrebarile de mai sus se regasesc si raspunsurile pe care le cauta doamna deputat Bulai.

Lasă un răspuns