Deputat AUR cercetat penal pentru distrugerea unei tarlale de lucernă din Neamț

Un deputat AUR este cercetat penal pentru infracțiunea de Distrugere, anunță Parchetul ICCJ, pentru că ar fi intrat cu o turmă de oi pe o tarla cu lucernă. Surse neoficiale precizează că este vorba de deputatul Ciprian Ciubuc.

„Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

La data de 2 iulie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar în cursul zilei de astăzi suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică, data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea menționată.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit următoarea situație de fapt:

La data de 13 aprilie 2024, în jurul orelor 19.00 – 20.00, timp de aproximativ 30 de minute, în timp ce se afla pe raza satului Gura Văii, com. Girov, jud. Neamț, desfășurând activități de pază a unei turme de ovine, cu intenție și fără drept, inculpatul a distrus cultura de lucernă și trifoi, pe o suprafață de 640 metri, prin acțiunea de introducere a turmei de ovine pe care o deține, pe această suprafață de teren, aflată în proprietatea unei persoane vătămate și în folosința altei persoanei vătămate, provocându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 5.000 lei reprezentând lipsa nutrețului specific primei recoltări de primăvară (aproximativ 30 de baloți  de lucernă, în greutate de aproximativ 400 kg, fiecare, la un preț al balotului de aproximativ 200 lei).

Menționăm că inculpatul, în calitate de deputat în parlamentul României, beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii politice, aspect reglementat de dispozițiile art. 20 – 22 din Legea nr. 96/2006 și art. 72 din Constituție. Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică.

Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor.

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează un comunicat emis de Parchetul ICCJ.

Deputatul Ciubuc a fost ales în Parlament în 2020, pe lista AUR Brăilă. În 2022 el a fost exclus din partid dar măsura a fost anulată de Justiție, în primă instanță.

D.V.