Depunere de jurământ și nouă avansări în grad la ISU Neamț- FOTO


Nouă cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț au fost astăzi avansate în grad, la termen, în cadrul unei festivități la care a luat parte și prefectul județului, Vasile Panaite. Tot cu acest prilej, locotenentul Rodica Nicorescu a depus jurământul de credință față de patrie, intrând astfel în rândurile cadrelor ISU. Aceasta a fost chemată în activitate cu data de 01 iulie 2017 în urma desfăşurării examenului din luna decembrie 2016. A absolvit studiile superioare la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educatiei, specializarea Psihologie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Este psiholog și psihoterapeut.

Lista cadrelor militare trecute în grad superior:
* În gradul de maior, căpitanul Adrian Vasile Constantin – a fost chemat în activitate cu data de 21 iulie 2005 în urma absolvirii Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza” din București. În cadrul instituției noastre este încadrat pe funcția de Adjunct al Șefului Inspecției de Prevenire.
* În gradul de plutonier adjutant şef, plutonierii majori:
– Mihai Ionuț Dominte – a fost chemat în activitate cu data de 01 noiembrie 2007;
– Gheorghe Ștefan Mihai – a fost chemat în activitate cu data de 04 iulie 2003.
– Constantin Gabriel Vultur – a fost chemat în activitate cu data de 01 august 2006.
* În gradul de plutonier major, plutonierii:
– Simion Mihai Bucur- a fost chemat în activitate cu data de 01 septembrie 2006.
– Vasile Paul Ovidiu Crăciun – a fost chemat în activitate cu data de 01 septembrie 2006.
– Petru Bogdan Mihai Pricope – a fost chemat în activitate cu data de 01 noiembrie 2007.
* În gradul de plutonier, sergenţii majori:
– Neculai Alexandru Marian Cepariu – a fost chemat în activitate cu data de 28 iunie 2013.
– Constantin Bogdan Mardare – a fost chemat în activitate cu data de 28 iunie 2013.


Tot în cadrul aceleiași ceremonii au fost prezentați absolvenții promoției 2017, Sublocotenent Cucută Robert George – ofițer absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza” din București și Sergent Major Bălușescu Andrei Dumitru, Sergent Major Vasilache Andrei Bogdan, Sergent Major Butescu Dumitru Sebastian – subofițeri absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldești, jud. Prahova, repartizați către ISU Neamț, proveniți din unitățile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

Am participat cu emoție la ceremonialul organizat de comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Petrodava” al județului Neamț cu prilejul avansării în grad și a depunerii jurământului a unor cadre ale instituției. Transmit încă o dată felicitările mele întregii echipe a I.S.U. Neamț și asigur toți angajații de sprijinul Instituției Prefectului Neamț, a spus Vasile Panaite.

Alex SÎRBU / Foto Facebook Instituția Prefectului Neamț