Demisie cu semne de întrebare la USR! Radu Samson renunță la funcția de președinte pe județ!

Președintele USR Neamț, Radu Samson, a anunțat că va demisiona de la conducerea filialei județene imediat după terminarea campaniei electorale, urmând să rămână președinte doar al filialei locale din Roman. Concomitent cu publicarea acestui anunț în interiorul partidului, Radu Samson a comunicat și motivele pentru care a ajuns să ia această decizie, anunță un comunicat remis de USR Neamț.

Comunicatul este evident incomplet și mai mult generează semne de întrebare decât transmite o informație clară. După un preambul kilometric în care invocă probleme administrative din Roman și îl „împunge” pe primarul Lucian Micu, Samson își anunță demisia la modul următor: „Atribuțiile funcției de președinte al USR Neamț mi-a ocupat o mare parte din timpul pe care l-aș fi putut aloca implicării în viața politică și administrativă a Romanului. Vă anunț pe această cale că demisionez din funcția de președinte al Filialei Județene USR Neamț și rămân președinte al USR Roman, pentru a-mi putea pune experiența antreprenorială, cunoștințele de administrație publică și entuziasmul specific tinereții în serviciul comunității romașcane”.

Viziunea și criticile USR-istului despre administrația romașcană nu sunt elemente de noutate ci par, în contextul demisiei, doar un fel de pretext. Iar anunțul public făcut la mijlocul campaniei electorale pentru alegerile auroparlamentare poate fi o coincidență doar pentru cei care consideră politica un fel de satelit misterios al unei planete din altă galaxie.

Surse neoficiale vorbesc despre o anumită nemulțumire acumulată în timp de fostul candidat la Primăria Roman. Una ar fi crezut el la preluarea funcției de președinte USR Neamț, altfel ar fi decurs lucrurile ba, mai mult, el și echipa sa (de la Roman/de la județ) au ajuns să facă campanie și pentru un partid (PLUS-ul lui Cioloș) care nu are niciun fel de organizare serioasă la Neamț (cu organizații locale etc, așa cum are un partid serios).

Nici echipa USR Neamț nu e una colosală (mai ales ca resurse financiare) iar „concubinajul” cu un partid care are doar o ștampilă la București pare să fi pus capac, mai ales că Samson nu este vreun miliardar în euro care să poată asigura din propriul buzunar activitatea și logistica unei campanii județene, mai ales pentru două partide.

Nu știm cât au contat, ca și greutate, toate aceste informații ajunse pe surse la Vestea, dar cert este că demisia sa este una previzibilă iar anunțarea acestui pas în mijlocul unei campanii electorale este un detaliu mai mult decât elocvent.

Mai jos, integral, comunicatul primit de la USR Neamț:

<<USR Neamt
Comunicat de presă / 15 mai 2019

Președintele USR Neamț, Radu Samson, a anunțat că va demisiona de la conducerea filialei județene imediat după terminarea campaniei electorale, urmând să rămână președinte doar al filialei locale din Roman. Concomitent cu publicarea acestui anunț în interiorul partidului, Radu Samson a comunicat și motivele pentru care a ajuns să ia această decizie.

Mă întorc „acasă”, la politica de lângă cetățean. 

Anul acesta este un an foarte important pentru municipiul Roman. Este anul în care se vor cheltui cei 50.000.000 lei pe care primăria, prin voia domnului primar și a Consiliului Local, i-a împrumutat în numele nostru, al tuturor romașcanilor. Datorită unor lecții pe care ni le-a predat trecutul consider că e necesar șă îmi îndrept toată atenția spre activitatea administrativă din Roman pentru a ne asigura, eu și colegii din Alianța 2020 USR PLUS, că banii împrumutați sunt cheltuiți responsabil și că lucrările sunt executate cu simț de răspundere și respect față de romașcani. 

Din 2016 și până acum calitatea vieții în municipiul Roman din păcate a scăzut și continuă să scadă tot mai mult pe zi ce trece, ca efect al amatorismului conducerii actuale a  primăriei. Realitatea actuală e că deși taxele și impozitele locale sunt la niveluri record, peste valorile recomandate de Codul Fiscal, numeroase străzi sunt presărate cu gropi iar artera ocolitoare Roman – Est se afla într-o stare avansată de degradare, la numai 3 ani de la inaugurare. Nu mai avem echipe simbol ale sportului romașcan, clădiri monument cum ar fi Casa Celibidache sau Casa Spițerului se dărâmă sub ochii noștri neputincioși și sub pretextul lipsei de fonduri, iar în același timp primarul nu mai contenește cu organizarea de petreceri, spectacole și plimbări prin diverse delegații din care nu se întoarce niciodată mai pregătit. Am intrat în politică pentru a contribui la modernizarea Romanului, orașul în care m-am născut, m-am dezvoltat ca persoană și în care doresc în continuare să trăiesc. În următorul an, eu și colegii mei vom pune la punct un plan de dezvoltare al Romanului. Un proiect realist, punctual, bine argumentat, care să readucă Romanului statutul de centru comercial și industrial pe care l-a avut odată, prin atragerea de companii din industriile noi în care locurile de muncă sunt bine plătite. 

Atribuțiile funcției de președinte al USR Neamț mi-a ocupat o mare parte din timpul pe care l-aș fi putut aloca implicării în viața politică și administrativă a Romanului. Vă anunț pe această cale că demisionez din funcția de președinte al Filialei Județene USR Neamț și rămân președinte al USR Roman, pentru a-mi putea pune experiența antreprenorială, cunoștințele de administrație publică și entuziasmul specific tinereții în serviciul comunității romașcane”, a transmis Radu Samson. 

Totodată, președintele USR Neamț a anunțat că, pe lângă responsabilitatea pe care și-a asumat-o față de locuitorii municipiului Roman, atunci când  s-a implicat politic și a solicitat susținere electorală, are și o mare responsabilitate față de USR și de colegii din Alianța 2020 USR PLUS. Astfel că, Radu Samson va coordona în continuare campania electorală pentru Alianța 2020 USR PLUS​ la alegerile din 26 mai, demisia lui intrând în vigoare începând cu 15 iunie 2019, dată la care va fi ales noul președinte al USR Neamț.>>

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns