DECONT PENTRU CIRC: Massone, suspendat două luni şi amendat cu 13.600 lei

massone (5)

Patronul grupării Ceahlăul Piatra Neamţ, Angelo Massone, a fost suspendat două luni de către Comisia de Disciplină a FRF şi a primit o penalitate sportivă de 13.600 de lei, pentru că a intrat pe teren şi a criticat arbitrajul de la meciul cu FC Viitorul, din etapa a XXV-a a Ligii I, informează Mediafax.

La finalul meciului cu FC Viitorul, scor 1-2, Massone a afirmat că echipa sa a fost dezavantajată de arbitraj, apreciind că a fost „hoţie pe faţă”.

Massone a beneficiat de cele mai severe sancţiuni dictate de Comisia de Disciplină.

Antrenorul secund al echipei CS Universitatea Craiova, Adrian Popescu, a fost suspendat două jocuri şi a primit o penalitate de 320 de lei, după ce a fost trimis în tribună la meciul cu ASA Târgu Mureş, scor 1-2, în etapa a XXVI-a.

De asemenea, preparatorul fizic al FC Viitorul, Roberto Berruero, a fost suspendat o lună şi a primit o penalitate de 720 de lei, după ce a fost trimis în tribună la meciul cu Petrolul.

Jucătorul Davide Petrucci, de la CFR Cluj, a primit o suspendare de trei jocuri şi penalitate de 5.000 de lei pentru eliminarea de la meciul cu Universitatea Clu, secundul CFR-ului, Cristinel Pojar, fiind suspendat două jocuri şi primind o penalitate de 360 de lei.

 

One thought on “DECONT PENTRU CIRC: Massone, suspendat două luni şi amendat cu 13.600 lei

  1. 2 luni suspendat de terasa barului de la 12 a hotelului Ceahlau ! Coglione!!!!!

Lasă un răspuns