Decizie a Mafiei Paul Stănescu / PSD! Șeful APIA demis după ce a refuzat plăți pe ochi frumoși!

Șeful Agenției de Plăți în Agricultură, liberalul nemțean Ionuț Lupu, a fost demis de ministrul PSD Florin Barbu. Liberalul (de profesie medic veterinar) susținut de PNL Neamț pentru preluarea funcției de la APIA, pare a fi ținta răzbunării Mafiei PSD, pentru că refuzase plata subvenției pentru firmele apropiate familiei baronului PSD Olt, Paul Stănescu (foto jos, alături de Ciolacu), în dosarul stufului din Delta Dunării, o afacere de tip tun PSD, care este de mai mult timp în atenția Parchetului European, anunță TVM Neamț.

„Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnat, marți, ordinul de demitere a șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), liberalul Ionuț Lupu, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Demiterea lui Ionuț Lupu, care e membru PNL, are loc cu o zi înainte de ședința decisivă a coaliției privind calendarul alegerilor și în momentul în care Nicolae Ciucă, președintele PNL, este într-o vizită în Spania.
Ministrul Agriculturii a motivat demiterea lui Lupu, cu faptul că acesta ar fi întârziat niște plăți la subvenții pentru agricultori.
Potrivit G4Media, Lupu făcuse în urmă cu câteva săptămâni o plângere la DNA în care a denunțat presupuse presiuni asupra lui pentru a debloca plățile pentru stuful din deltă.
Amintim că APIA a stopat plățile, iar Parchetul European (EPPO) a cerut documente de la instituțiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenții europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării”, anunță sursa citată.

Este evident că motivul invocat de Ministrul Agriculturii este unul tip ambalaj, în condițiile în care această demitere vine fix după ce Lupu s-a opus unor plăți care, real, reprezentau jaf la adresa banului public.

Paul Stănescu este văzut drept al doilea om cel mai puternic din PSD, după Marcel Ciolacu. dar există voci care susțin că, de fapt, Stănescu este mai puternic real decât Ciolacu și că, la un singur deget mișcat de baronul de Olt, poziția lui Ciolacu s-ar clătina foarte tare.

D.V.