DEBANDADĂ! Beţivi sau şoferi la apelul bocancilor pe toate şoselele judeţului

 

* Într-un interval de patru ore, doi conducătorii auto au fost depistați de polițiști conducând fără a poseda permis de conducere, iar alți doi fiind sub influența alcoolului 

Dochia – „Io conduc fără permis!”

În seara de 17.10.2015, orele 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală nr. 2 Săvineşti au depistat un tânăr de 25 de ani, din Piatra Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe un drumul public, din satul Dochia, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme.

Bălţăteşti – tulburelul şi volanul!

Tot în seara de 17.10.2015, orele 22.50 polițiștii Secţiei de Poliție Rurală Crăcăoani au depistat pe DN 15C, în localitatea Bălţăteşti, un bărbat de 37 de ani din Bodeşti, care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma rezultatului pozitiv al testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la Spitalul oraşului Târgu Neamţ unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tg. Neamţ – „Am permis dar mi l-au suspendat ăştia!”

În jurul orei 23.55 , un alt tânăr de 21 de ani, din Târgu Neamț a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu din oraş având permisul de conducere suspendat până în luna noiembrie 2015.

Gherăeşti – Alcooltestul s-a înverzit de ruşinea lui!

În noaptea de 18.10.2015, orele 00.30, polițiștii din cadrul Postului de Politie Gherăeşti aflați în timpul serviciului de patrulare pe strada Biruința din localitate, au oprit în trafic un autoturism marca Mercedes înmatriculat în Bulgaria. În urma legitimării conducătorului auto, un bărbat de 58 de ani, din Cordun, acesta avea o vorbire incoerentă și prezenta halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Roman unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările, față de conducătorii auto depistați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor la regimul circulație pe drumurile publice.

V.N.

cop rutier

Lasă un răspuns