DE VĂZUT! / Colecţie Regală de la Bran găzduită de Muzeul de Istorie Piatra Neamţ

afis-colectia-regala-de-argint-si-metal-comun-a-muzeului-national-bran-2014Colecţia Regală a Muzeului Naţional Bran poate fi văzută şi la Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ unde este expusă, de azi până la mijlocul lunii februarie 2015.

Prezentarea acestei colecţii dar şi alte activităţi organizate astăzi sunt închinate de amfitrioni aniversării a 80 de ani de înfiinţarea instituţiei-gazdă şi, deopotrivă, Zilei Naţionale a României.

Vernisajul acestei incitante expoziţii are loc azi, de la ora 13, momentul fiind prezentat de dr.Mihaela-Cristina Verzea şi dr. Narcis Dorin Ion.

De la ora 10, în sala de festivităţi au loc celelalte acţiuni (lansări de cărţi, sesiuni de comunicări şi conferinţe susţinute de profesori universitari de la Universităţile din Iaşi şi Târgovişte, de alţi specialişti în domeniu)

 

………………………………………………………………

Colecţia de argint şi metal comun a Muzeului Naţional Bran, de o mare diversitate tipologică, se constituie din câteva sute de piese reprezentative pentru arta prelucrării metalelor în atelierele ruseşti, germane, englezeşti, orientale, persane, atelierele transilvănene şi din Ţara Românească, începând din sec XV până în deceniul III al sec. XX. Obiectele de artă decorativă, obiectele utilitare, cele de cult, minicolecţia de ceasuri, bijuterii realizate din argint, bronz, fier, alamă argintată, cositor, varietatea tehnicilor de prelucrare a metalelor (turnarea, presarea, ciocănirea, decuparea, gravarea, cloisonné-ul, niello, emailarea, cizelarea), bogăţia şi rafinamentul decorurilor fitomorfe, geometrice, scenele religioase, mitologice, caboşoanele, toate conferă patrimoniului din reşedinţa regală o certă valoare artistică şi documentară.

O mare parte a acestor piese de patrimoniu pot fi admirate la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ într-o expoziţie care grupează peste 130 de obiecte ce recompun o istorie a artei prelucrării metalului pe parcursul a peste cinci secole. Exponatele au fost selectate pe criterii de reprezentativitate, după varietatea formelor, bogăţia decorativă, diversitatea atelierelor în care au fost realizate. Principala creatoare a colecţiei castelului Bran a fost Regina Maria, ceea ce ne oferă garanţia calităţii şi însemnătăţii acestei expoziţii temporare.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns