DE DOUĂ ORI ÎN ACEEAŞI ZI, PRINS BĂUT LA VOLAN! / Cocalar cu repetir  

baut la volan

Ori trebuie să fii inconştient total, ori să te doară în cot de lege, ori, efectiv să ai nevoie de un consult de specialitate dacă te afli în situaţia – de fapt situaţiile – în care a fost depistat un conducător auto din Roman.
Joi, la interval de câteva ore, respectivul a fost prins, DE DOUĂ ORI, la volanul maşinii şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Detalii, în comunicatul de presă al Poliţiei Neamţ: “În ziua de 06.11.2014, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 de Politie Rurala Sagna și a posturilor de poliție aferente secției, au acționat, în baza unui plan comun, pe linia prevenirii accidentelor rutiere în mediul rural. Astfel, în jurul orei 18.30, au depistat în trafic în flagrant un bărbat de 46 de ani, din Roman, care conducea un autoturism pe DN 15D, în localitatea Gâdinți, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii i-au reținut bărbatului permisul de conducere, fără drept de circulație, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La circa patru ore după acest incident, același bărbat a fost depistat în trafic de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman, în timp ce se afla în autoturismul oprit pe strada Traian, în mijlocul părții carosabile. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că bărbatul de 46 de ani se afla sub influența alcoolului, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că i-a fost reținut permisul de conducere în aceeași zi, neavând drept de circulație pe drumurile publice.
Cercetările continuă atât sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului cât și pentru conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are acest drept”

vestea.net

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns